Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentarii ruşi au aprobat, marţi, într-o lectură preliminară, două proiecte de lege care ar autoriza Guvernul rus să oblige întreprinderile să furnizeze armatei bunuri, iar angajaţii companiilor să lucreze ore suplimentare pentru a sprijini invazia Rusiei în Ucraina, relatează Reuters, citată de News.ro.
Unul dintre proiectele de lege – aprobat în primă lectură de Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului – stipula că statul ar putea impune ”măsuri economice speciale” în timpul operaţiunilor militare, solicitând companiilor să furnizeze bunuri şi servicii armatei la solicitarea Guvernului rus.
O notă explicativă ataşată proiectului de lege prevedea că armata are nevoie de noi materiale şi reparaţii ale armelor pentru a-şi continua campania în Ucraina.
”Nevoia de a îndeplini cu promptitudine aceste cerinţe, mai ales în contextul sancţiunilor împotriva Rusiei şi a persoanelor juridice ruse, ne va impune să ne concentrăm temporar eforturile asupra anumitor sectoare ale economiei (…) şi să organizăm aprovizionarea cu resurse prin achiziţii publice în domeniul apărării”, se arată în nota explicativă.
Un al doilea proiect de lege, adoptat şi el în prima lectură, ar modifica Codul muncii pentru a acorda Guvernului dreptul de a reglementa programul de lucru şi de a stabili zilele libere în cadrul anumitor companii.
Astfel, Guvernul ar putea obliga angajaţii întreprinderilor care furnizează bunuri armatei să lucreze noaptea, în weekend şi în timpul sărbătorilor, precum şi fără să aibă concediu anual.
Ambele proiecte de lege au fost prezentate Dumei de Stat de Guvernul rus, însă trebuie să treacă de a doua şi a treia lectură, să fie revizuite de camera superioară a parlamentului şi să fie semnate de preşedintele Vladimir Putin pentru a fi transpuse în lege.
Iniţiativele vin la peste patru luni de la aşa-numita ”operaţiune militară specială” a Moscovei, care a atras un val de sancţiuni.
Parca vazusem ceva similar un pic mai la vest…
🤔🤔🤔
Uni’ ai văzt? Și dacă da, care-i relevanța? Bun salaru’n rubli?
@Dosarele Chix
Da-ne un exemplu sau mai bine posteaza un link.
Nu va pricepeti la sarcasm, flacai.
Nu legile nesigurantei narionale semanau cu ce zice-n articol?
Germania ’30.