Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentul European (PE) şi o coaliţie a unor mari oraşe ale ţărilor europene îşi vor uni forţele pentru a dona generatoare electrice şi transformatoare Ucrainei, ţară unde atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice privează o parte a populaţiei de curent şi de alte utilităţi în prag de iarnă, relatează miercuri agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Iniţiativa ”Generatoare ale Speranţei” (Generators of Hope) lansată de PE şi de Eurocities, coaliţie ce reuneşte peste 200 de oraşe din 38 de state europene, are în vedere să trimită Ucrainei sute de generatoare electrice chiar în zilele următoare pentru a ajuta populaţia ce se află în faţa unei ierni fără electricitate, încălzire sau apă potabilă.
”Zece milioane de ucraineni nu au în prezent electricitate din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice civile”, a declarat la o conferinţă de presă preşedinta PE, Roberta Metsola.
”Parlamentul European şi UE au arătat o solidaritate remarcabilă cu Ucraina pe fronturile umanitar, militar şi financiar. Acum, ei (ucrainenii) au nevoie de sprijin practic pentru a trece iarna”, a subliniat Metsola.
Generatoarele vor fi destinate menţinerii în stare de funcţionare a facilităţilor esenţiale, respectiv spitale, şcoli, instalaţii de furnizare a apei, centre de îngrijire, adăposturi sau telefonia mobilă.
”Trebuie să acţionăm imediat. Iarna este în faţa noastră, lipsesc electricitatea şi gazele, nu avem timp de pierdut”, a declarat Dario Nardella, preşedinte al Eurocities şi primar al oraşului italian Florenţa.
Întrebat despre numărul generatoarelor ce ar putea fi donate Ucrainei, el a confirmat că ar putea fi vorba de câteva sute, inclusiv generatoare industriale.
Rusia a lansat miercuri un nou val de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice ucrainene, în seria de atacuri de acest fel începută în luna octombrie pentru a încerca să aducă Kievul la masa negocierilor şi a diminua potenţialul de luptă al Ucrainei în războiul declanşat prin agresiunea rusă.
Trebuiau sa doneze panouri fotovoltaice și eoliene portabile ca să respecte mediul. Generatoarele astea sunt de fapt niște motoare diesel
De ce v-ați retras din Herson?
A apărut rusofilul turmentat.
Nu-mi răspunde niciun sclavete rusnac la întrebare, de rușinea retragerii.
vorbesti cu rusii? prinzi posturi dtraine?