Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parastasul Piraților Nepomeniți 2023, ediția a VI-a, se va desfășura, în perioada 12-13 mai, la Sulina, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.
”Ținuta nu este obligatorie, că pirații nu judecă fashion, dar unii dintre noi vom veni costumați, deci să nu vă speriați!” au anunțat organizatorii evenimentului.
Vineri, 12 mai este programată o petrecere pe plaja din Sulina. Pentru sâmbătă este pregătită ”masă mare de pomenire la Cimitirul Maritim din Sulina. Cu preot, cu ceaune cu mâncare, rom, alte licori și numai vorbe de bine”, după cum precizează organizatorii.
Seara, petrecere pe plajă, la Parastasul Piraților Nepomeniți 2023, cu participarea trupelor Vița de Vie, Proconsul, White Mahala, Mihai Mărgineanu & Band.