G4Media.ro

Papa critică ideologia conform căreia bărbatul domină din punct de vedere social…

sursa foto: Twitter/ Vatican News

Papa critică ideologia conform căreia bărbatul domină din punct de vedere social femeia: ”Suntem obișnuiți să vedem femeia ca pe o ființă umană de mâna a doua (…) și uităm că sunt cele care duc lumea înainte”

Papa Francisc a criticat o cultură machistă care tratează femeia „ca pe o fiinţă umană de mâna a doua” şi a dat asigurări că „cele care duc lumea înainte sunt femeile”, luni, zi în care a primit o delegaţie a organizaţiei spaniole Manos Unidas, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Suntem obişnuiţi cu această cultură machistă, să vedem femeia nu ca pe căţelul sau pisica casei, ci ca pe o fiinţă umană de mâna a doua şi uităm că cele care duc lumea înainte sunt femeile şi, cum spun unii, ele sunt cele care conduc”, a spus papa Francisc.

Liderul de la Vatican a adăugat: „Femeile duc mai departe o familie, duc mai departe poporul, se apropie de cei nevoiaşi cu acea sensibilitate bogată a femeilor”.

În timpul audienţei, papa a povestit o întâmplare din timpul unei întrevederi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen. „Ea este medic şi mamă a şapte copii. Şi, într-o zi, i-am spus: ‘Aţi rezolvat o problemă foarte dificilă, cu Belgia, Olanda, cu mulţi bani, aţi rezolvat-o bine” şi am întrebat-o: ‘Ei bine, cum aţi rezolvat-o?’ A început să gesticuleze… şi mi-a răspuns: ‘Aşa cum facem noi, mamele'”.

„Femeile au acest geniu, geniul feminin şi compasiunea şi tenacitatea care caracterizează spiritul feminin”, a adăugat pontiful argentinian.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează