G4Media.ro

Pacienții cu obezitate morbidă nu pot primi asistență medicală în România dacă…

sursa foto: Unsplash/ AllGo - An App For Plus Size People

Pacienții cu obezitate morbidă nu pot primi asistență medicală în România dacă depășesc o anumită greutate, din cauza lipsei aparaturii care să îi poată prelua, explică un medic oncolog din Iași

Medicul Vasile Cepoi, de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, a declarat pentru News.ro că, în România, una dintre problemele nerezolvate de ani întregi este cea a paturilor şi aparaturii necesare pentru diferite investigaţii în cazul pacienţilor cu obezitate morbidă. Medicul a spus că nici în Institutul unde lucrează nu există astfel de dotări şi că în fiecare regiune ar trebui să existe câte un centru care să preia aceşti pacienţi.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) au explicat că în standardele instituţiei, cerute pentru acreditarea spitalelor, nu există elemente specifice care să se refere la pacienţii suprapoderali, ci că există anumite criterii de care spitalele să ţină cont astfel încât să răspundă nevoilor populaţiei pe care o deservesc.

“Aceasta este o problemă la nivel national, pacienţii cu obezitate morbidă care depăşesc o anumită greutate constituie o problemă în acordarea asistenţei medicale, mai puţin din cauza lipsei unui pat, pentru că acest lucru mai poate fi rezolvat într-un fel, mai important este că nu există decât în puţine spitale mese chirurgicale, computer tomograf şi aparate de rezonanţă magnetică care să poată să preia aceşti pacienţi.

În aparatele de imagistică nu încap, circumferinţa aparatului nu permite intrarea pacienţilor cu această morbiditate, iar mesele de operaţie ţin până la 200 de kilograme în mod obişnuit.

Nici noi nu avem astfel de dotări, e destul de greu de rezolvat această problemă, cred că trebuie o decizie la nivel national, ar trebui ca cel puţin în fiecare regiune să existe posibilitatea preluării acestor pacienţi”

Speranţa unor dotări speciale pentru pacienţii suprapoderali sau cu obezitate morbidă ar putea veni prin prisma celor trei spitale regionale care se vor construi în România, spune Dr. Cepoi. În acest moment spitalele se pot ajuta între ele dacă este vorba despre un pacient programat, însă lucrurile se complică atunci când aceşti pacienţi suferă diferite complicaţii şi devin urgenţe.

“Probabil că odată cu construcţia acestor spitale regionale se va rezolva şi această problemă pentru că investiţia în aceste aparate de imagistică spre exemplu este mare, iar incidenţa cazurilor este mică, însă viaţa nu poate fi cuantificată în bani, prin urmare trebuie găsită o soluţie şi pentru aceste cazuri.

Spitalul trebuie să identifice particularităţile clinic-biologice ale populaţiei respective şi să aibă o soluţie pentru a rezolva astfel de probleme printr-o colaborare cu alte unităţi medicale.

În cazul în care starea pacientului nu constituie o urgenţă, acest lucru se poate rezolva pentru că poţi să cauţi o colaborare cu un alt spital care are o astfel de soluţie. În cazul urgenţelor practic însă este imposibil să rezolvi problema.

Protocol la gardă special făcut pentru cei cu obezitate morbidă – Dr. Cepoi spune că nu există aşa ceva

După ştiinţa mea nu există un astfel de protocol, această problemă, deşi persistă de ani de zile, nu a intrat pe agenda Ministerului Sănătăţii, probabil din caiza faptului că incidenţa este foarte redusă şi atunci prorităţile au fost altele, dar ea este o problemă pe care ar trebui să o avem în vedere şi ar trebui insistat pentru ca acestei probleme să i se găsească o soluţie la nivel national.

Cum se întâmplă în multe cazuri de fapt la urgenţă

În funcţie de starea pacientului, se găsesc soluţii pentru moment, inclusiv faptul că poţi să-I acorzi asistenţă pe pardoseală dacă e o problemă de urgenţă, dacă e o problemă programabilă sigur că ai timp să intervii altfel, să găseşti o altă soluţie”, a explicat pentru News.ro Dr. Vasile Cepoi.

Dr. Mihai Grecu, şeful UPU SMURD Timiş şi şeful UPU de la Spitalul Judeţean Timişoara a precizat că în cazul pacienţilor supraponderali sunt probleme nu numai în spital, legate de dotări, dar şi legat de transport

„Problemele nu apar numai în spital, problemele, mai ales la pacienţii supraponderali care sunt imobilizaţi apar de acasă, pe parcursul transportului la spital, pentru că nu toate ambulanţele sau nu toate tărgile ţin mai mult de 170, 180 de kilograme.

După aceea, sigur, e segmentul acesta de urgenţă spitalicească unde din fericire noi aici avem două tărgi care sunt ceva mai late şi rezistă la astfel de greutăţi.

E o provocare permanentă, depinde de natura bolii pe care o are pacientul, poate la unii este suficientă expunerea radiologică tradiţională dar într-adevăr CT-uri în care să intre pacienţi supraponderali sunt extrem de puţine.

La noi la spital de exemplu nu avem un CT pentru astfel de pacienţi. Dacă este nevoie de exemplu numai de un CT de cap, se mai poate realiza, dar oricum este la limita superioară a suportabiltăţii aparatului şi atunci trebuie să încerci să găseşti alte mijloace complementare de diagnostic.

Din perespectiva transportului, mai solicităm colegii de la ISU să ne sprijine, fie cu un echipaj, fie cu un ATVPM, este o autospecială de transport personal şi victime multiple care a fost modificată în sensul preluării acestor pacienţi, sau o rampă pe care pacientul poate urca direct cu patul, se ancorează acolo în interiorul autospecialei şi pot fi transportaţi de la o unitate sanitară la alta sau de la domiciliu la spital sau invers”, a spus Dr. Mihai Grecu.

Un centru dotat cu aparatură pentru cei suprapoderali, o necesitate

“Ar fi util să existe un centru, e evident că aparate care să fie dedicate acestui tip de pacienţi care din fericire deocamdată la noi în ţară nu sunt atât de frecvenţi, sigur, nu orice spital îşi va putea instala un CT care să ducă greutăţi atât de mari, dar cu siguranţă măcar la nivel de judeţ sau la nivel de regiune măcar ar fi bine să existe aşa ceva”, a declarat dr. Mihai Grecu pentru News.ro.

La solicitarea News.ro reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) au explicat că în standardele instituţiei, cerute pentru acreditarea spitalelor, nu există elemente specifice care să se refere la pacienţii suprapoderali, ci că există anumite criterii de care spitalele să ţină cont astfel încât să răspundă nevoilor populaţiei pe care o deservesc. În acest moment însă, în sistemul de stat, nu există o statistică oficială a spitalelor care au dotări speciale pentru cei supraponderali.

Potrivit Ordinului Ministerului Sănătăţii 1500/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a secţiilor şi compartimentelor de anestezie şi terapie intensivă din unităţile sanitare, cu completările şi modificările ulterioare, la Anexa nr. 3 se precizează că în dotarea minimă cu echipamente şi aparatură medicală a componentei cu paturi de terapie intensivă, pe lângă alte caracteristici, aceste paturi, ”după caz, să permită şi cântărirea pacientului”.

Dotările unei unităţi sanitare cu paturi sunt reglementate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 914/2006, pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare, actualizat”, au explicat oficialii ANMCS.

Conform precizărilor ANMCS, instituţie aflată în subordinea Guvernului, Direcţiile de Sănătate Publică sunt instituţiile care verifică dotările spitalelor în vederea eliberării Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare.

sursa: News.ro

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Păi să slăbească, să mănânce mai puțin, să aibă un stil de viață sănătos, să o lase mai ușor cu chiolhanele, hamburgerii, franzelele etc.

  2. Un fel de selecție naturala

  3. n articol, se observă o confuzie repetată între termenii „supraponderal”, „obez” și „obezitate morbidă”.Ei sunt termeni diferiți :
    Supraponderalul, în termeni simpli, se referă la o stare în care greutatea corporală a unei persoane depășește valorile considerate normale sau sănătoase în raport cu înălțimea sa, conform Indicelui de Masă Corporală (IMC).
    IMC se calculează împărțind greutatea în kilograme la pătratul înălțimii în metri. În general, conform clasificărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), valorile IMC pentru adulți sunt interpretate în felul următor:

    Subponderal: IMC mai mic de 18,5
    Greutate normală: IMC între 18,5 și 24,9
    Supraponderal: IMC între 25 și 29,9
    Obezitate: IMC de 30 sau mai mare
    Obezitate morbida: IMC mai mare de 40

  4. Bun.

  5. nu incap nici in avion…solutia e sa investesti in scaune , aparate etc configurabile de la un loc , spatiu la un loc extensibil format din doua…trei…si sa ceri pret dublu…triplu…