Orașul meu

GALERIE FOTO Mii de oameni au petrecut Revelionul în centrul Timișoarei. Cargo înainte de Anul Nou, Carla’s Dreams după miezul nopții

01 ian.
Piața Victoriei din Timișoara a fost, și în acest an, plină de oameni. Mii de persoane, dintre care foarte mulți străini — unii din noua comunitate asiatică a orașului de pe Bega, alții turiști veniți din Serbia — s-au adunat să sărbătorească trecerea dintre ani. Cu toții s-au putut bucura și de produsele oferite de […]
GALERIE FOTO Mii de oameni au petrecut Revelionul în centrul Timișoarei. Cargo înainte de Anul Nou, Carla’s Dreams după miezul nopții

ANALIZĂ Cum arată principalele prevederi din noul Cod Silvic pentru protejarea pădurilor din jurul marilor orașe / Primul test – Ilfovul, unde s-au tăiat într-un an peste jumătate de milion de copaci / Alte centuri verzi, promise în următorii doi ani

30 dec.
Parlamentul a adoptat de curând un nou Cod Silvic, care aduce modificări importante în modul în care sunt gestionate pădurile și resursele forestiere din România. Legea, care va avea un impact direct asupra protecției mediului, a biodiversității și a activităților economice legate de păduri, introduce o serie de măsuri menite să asigure gestionarea pe termen […]
ANALIZĂ Cum arată principalele prevederi din noul Cod Silvic pentru protejarea pădurilor din jurul marilor orașe / Primul test - Ilfovul, unde s-au tăiat într-un an peste jumătate de milion de copaci / Alte centuri verzi, promise în următorii doi ani

Muzeul Naţional Brukenthal, închis de marţi până joi

30 dec.
Muzeul Naţional Brukenthal va fi închis de marţi, 31 decembrie, până joi, 2 ianuarie 2025, potrivit unui comunicat de presă trimis către AGERPRES. Palatul Brukenthal va fi deschis vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 şi 18.00. Din 6 până în 12 ianuarie, Palatul Brukenthal va fi închis. Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală, […]
Muzeul Naţional Brukenthal, închis de marţi până joi

Metrorex propune scumpirea călătoriei cu metroul, de la 1 ianuarie. O călătorie ar urma să coste 5 lei

24 dec. 11
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie urmând să crească de la 3 lei în prezent la 5 lei, iar abonamentul lunar de la 80 de lei la 100 de lei, conform unui proiect de Ordin publicat marţi pe site-ul Ministerului Transporturilor, transmite Agerpres. […]
Metrorex propune scumpirea călătoriei cu metroul, de la 1 ianuarie. O călătorie ar urma să coste 5 lei

Povestea primei televiziuni libere din România, înfiinţată la Timișoara chiar în decembrie 1989 / Fiecare a adus de acasă ce credea că e necesar: casete, aparate video, cabluri, trepieduri, lumini, benzi, magnetofoane sau microfoane / Sigla a fost desenată pe o hârtie și lipită pe un zid

24 dec. 1
Revoluția din decembrie 1989 a adus imediat libertatea presei în România. După o lungă perioadă în care românii beneficiau de doar două ore de emisiune la Televiziunea Română, a venit momentul apariției televiziunilor libere. În Bucureşti, revoluţionarii au ocupat Televiziunea după fuga cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. Noua putere a transformat televiziunea de stat în […]
Povestea primei televiziuni libere din România, înfiinţată la Timișoara chiar în decembrie 1989 / Fiecare a adus de acasă ce credea că e necesar: casete, aparate video, cabluri, trepieduri, lumini, benzi, magnetofoane sau microfoane / Sigla a fost desenată pe o hârtie și lipită pe un zid

FOTO Un nou cinematograf refăcut în Timișoara. A fost botezat „Johnny”, ca omagiu pentru unul din cei mai faimoși timișoreni – Johnny Weissmüller

23 dec.
După Victoria, inaugurat în 2022, Timiș, dat în funcțiune în toamna anului 2023, și Studio, intrat în circuitul filmelor în urmă cu puțin timp, urmează să fie predat încă un cinematograf reabilitat de Primăria Timișoara. Al patrulea cinematograf care a aparținut cândva RADEF (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor), cel din cartierul Freidorf, […]
FOTO Un nou cinematograf refăcut în Timișoara. A fost botezat „Johnny”, ca omagiu pentru unul din cei mai faimoși timișoreni – Johnny Weissmüller

Program de weekend pentru transportul în comun din Capitală, în perioada sărbătorilor de iarnă

23 dec.
Mijloacele de transport public de suprafaţă, dar şi metroul vor circula în perioada Sărbătorilor de iarnă conform programelor de weekend şi sărbători legale, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Bucureşti – Ilfov (TPBI) şi Metrorex, transmite Agerpres. Astfel, potrivit TPBI, în zilele de 25 decembrie, 26 decembrie, 27 decembrie, 29 decembrie, 30 decembrie şi […]
Program de weekend pentru transportul în comun din Capitală, în perioada sărbătorilor de iarnă

Moment istoric la Reșița. Tramvaiul circulă din nou în orașul de la poalele muntelui Semenic, după mai bine de zece ani

20 dec. 3
Tramvaiele fabricate la Bursa, în Turcia, de Durmazlar, concurenții celor de la Bozankaya, care realizează tramvaiele pentru Timișoara, au început să circule vineri, 20 decembrie 2024, la Reșița. Tramvaiul a mai circulat cu public, pentru teste, de Ziua Națională, pe 1 decembrie, acest mijloc de transport revenind în Reșița după mai bine de zece ani, […]
Moment istoric la Reșița. Tramvaiul circulă din nou în orașul de la poalele muntelui Semenic, după mai bine de zece ani

20 decembrie 1989, ziua în care Timișoara se declara oraș liber de comunism. Sirenele au răsunat din nou în oraș pentru a aminti ce s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani

20 dec.
Ziua de 20 decembrie este declarată zi de importanță locală din anul 2010, iar din 2019 este oficial Ziua eliberării Timișoarei de sub comunism. Astăzi, la ora 12.00, alarmele din oraș au răsunat pentru a aminti ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani. În 19 decembrie 1989, fabricile din Timișoara au pregătit […]
20 decembrie 1989, ziua în care Timișoara se declara oraș liber de comunism. Sirenele au răsunat din nou în oraș pentru a aminti ce s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani

Primăria Capitalei: Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la nivelul „A”, cu trei trepte peste ratingul României

19 dec.
Primăria Capitalei a anunțat, joi, că Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la nivelul „A”, cu trei trepte peste ratingul României. „Această evaluare reflectă stabilitatea financiară a Capitalei și seriozitatea administrației locale, demonstrând eforturile constante de a menține un management responsabil al resurselor publice. Conform raportului, Profilul de Risc al Municipiului București […]
Primăria Capitalei: Agenția Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureștiului la nivelul „A”, cu trei trepte peste ratingul României

Populația din București-Ilfov are cel mai scăzut risc de sărăcie din toate regiunile Uniunii Europene (2,1%). Cel mai ridicat risc: regiunile Guyane – Franța/ Calabria și Sicilia din Italia

19 dec.
București-Ilfov este regiunea europeană cu cel mai mic risc de sărăcie a populației din UE, de doar 2,1%, arată o statistică Eurostat pentru anul 2023. Zona concentrată în Capitală și din jurul său, în Ilfov, se numără printre 26 de regiuni din țările UE care au înregistrat cote sub 10% ale riscului de sărăcie. Regiunea […]
Populația din București-Ilfov are cel mai scăzut risc de sărăcie din toate regiunile Uniunii Europene (2,1%). Cel mai ridicat risc: regiunile Guyane - Franța/ Calabria și Sicilia din Italia

Tură ciclistă transfrontalieră între România, Ungaria și Serbia, înainte de intrarea oficială în Schengen

19 dec.
De la 1 ianuarie 2025, România se alătură statelor din spațiul Schengen. Acest lucru va ușura pe viitor călătoria românilor spre vestul Europei. În ultimele zile ale acestui an, amatorii de ciclism pun la cale o ultimă tură transfrontalieră „pe stil vechi”. Mai exact, pe 29 decembrie, se va pedala în România, Ungaria, dar și […]
Tură ciclistă transfrontalieră între România, Ungaria și Serbia, înainte de intrarea oficială în Schengen

VIDEO Emil Boc a făcut 30 de flotări pe scenă, la Gala „10 pentru Cluj”, care premiază elevii merituoși / A răspuns provocării unui elev premiat la categoria ”sport individual”

19 dec. 1
Primarul Clujului, Emil Boc, a devenit protagonistul unui moment inedit la Gala de Excelență „10 pentru Cluj”. Provocat de un elev să facă flotări pe scenă, edilul și-a etalat forma fizică în fața invitaților, după un moment similar care a avut loc anul trecut, când edilul a executat doar 15 flotări, relatează Cluj24. Provocarea a […]
VIDEO Emil Boc a făcut 30 de flotări pe scenă, la Gala „10 pentru Cluj”, care premiază elevii merituoși / A răspuns provocării unui elev premiat la categoria ”sport individual”

Bicicleta cargo, serviciu în Brașov pentru zonele aglomerate / Poate transporta 100 de kilograme / ”Scopul proiectului este, în primul rând, să nu se mai parcheze pe avarii, blocând o bandă sau pe toată strada, iar cei care fac livrări să poată mișca mai repede„

19 dec. 1
Firmele care asigură aprovizionarea agenţilor economici din zona centrului istoric al Braşovului, curierii şi cetăţenii care locuiesc în această zonă îşi pot transporta din această săptămână produsele şi pachetele prin intermediul a două biciclete electrice tip cargo, evitând astfel să intre cu maşina în zona pietonală sau să staţioneze în locuri neamenajate, relatează BZB. Prin […]
Bicicleta cargo, serviciu în Brașov pentru zonele aglomerate / Poate transporta 100 de kilograme / ”Scopul proiectului este, în primul rând, să nu se mai parcheze pe avarii, blocând o bandă sau pe toată strada, iar cei care fac livrări să poată mișca mai repede„

Concurs de Counter – Strike 2 în Cluj, cu premii totale de 1,25 milioane de  dolari / Jocul video a fost sport olimpic la JO  din 2012 desfășurate în Londra

18 dec.
Liga Jucătorilor Profesioniști (PGL) a jocurilor pe calculator organizează, în perioada 14-23 februarie 2025, în premieră la Cluj-Napoca, un concurs de Counter-Strike 2 care se va desfășura în BT Arena, anunță Cluj24. Organizatorii au anunțat că la competiție vor participa 16 echipe formate din câte 8 jucători. Premiile totale oferite sunt de 1,25 milioane de […]
Concurs de Counter – Strike 2 în Cluj, cu premii totale de 1,25 milioane de  dolari / Jocul video a fost sport olimpic la JO  din 2012 desfășurate în Londra

Neculai Constantin Munteanu, vocea emblematică a postului Radio Europa Liberă în timpul Revoluției din 1989, la Timișoara: „În România de azi avem un deficit de democrație”

17 dec. 2
Neculai Constantin Munteanu, disident anticomunist și una dintre cele mai cunoscute voci ale postului Radio Europa Liberă începând cu anul 1980, a fost invitat la Timișoara, în cadrul unuia dintre evenimentele de comemorare a 35 de ani de la Revoluția anticomunistă. El a participat la o dezbatere organizată în cadrul expoziției „35”, desfășurată la Garnizoană. […]
Neculai Constantin Munteanu, vocea emblematică a postului Radio Europa Liberă în timpul Revoluției din 1989, la Timișoara: „În România de azi avem un deficit de democrație”

Impozite şi taxe locale mai mari cu 10,40% în Bucureşti, din 2025. Acestea sunt indexate cu rata inflaţiei / Decizia va fi luată vineri în Consiliul General

17 dec.
Bucureştenii urmează să plătească în 2025 impozite şi taxe locale mai mari cu 10,40%, având în vedere rata inflaţiei, potrivit unui proiect care va fi dezbătut în şedinţa de vineri a Consiliului General al Capitalei. Conform proiectului, în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%. Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie, până la […]
Impozite şi taxe locale mai mari cu 10,40% în Bucureşti, din 2025. Acestea sunt indexate cu rata inflaţiei / Decizia va fi luată vineri în Consiliul General

Cine este Nicușor Dan. De la măruntul activist civic care apăra patrimoniul, la cel care administrează parțial orașul. Primarul independent al Bucureștiului cu un stil tehnic, ce evită conflictele politice

17 dec. 7
Nicușor Dan, actualul primar al Bucureștiului care și-a anunțat luni intenția de a candida la președinția României, a devenit o figură publică semnificativă în România începând din 2020, când a câștigat alegerile locale, ca independent, fără apartenență politică, dar susținut de o alianță de dreapta. De-a lungul carierei sale a fost considerat un outsider față […]
Cine este Nicușor Dan. De la măruntul activist civic care apăra patrimoniul, la cel care administrează parțial orașul. Primarul independent al Bucureștiului cu un stil tehnic, ce evită conflictele politice

VIDEO&FOTO Marșul Eroilor, organizat an de an de suporterii din Timișoara. Este una dintre cele mai spectaculoase manifestări de comemorare a Revoluției: „O dorință sinceră, România liberă”

16 dec.
Suporterii timișoreni s-au adunat luni seara la Biserica Reformată din Piața Maria, locul unde a început Revoluția anticomunistă în urmă cu 35 de ani. Aproximativ 400 de persoane au participat la Marșul Eroilor, organizat de 19 ani de Asociația Suporterilor Druckeria. Fanii polişti au plecat apoi, escortați de jandarmi, spre Catedrală, unde s-au oprit pentru […]
VIDEO&FOTO Marșul Eroilor, organizat an de an de suporterii din Timișoara. Este una dintre cele mai spectaculoase manifestări de comemorare a Revoluției: „O dorință sinceră, România liberă”

VIDEO&FOTO Portalul Libertății, spectaculoasa instalație a britanicilor de la Lucid Creates dedicată Revoluției din 1989. Este cea mai mare instalație de lumină expusă vreodată în România

16 dec.
Portalul Libertății din Timișoara, o instalație realizată de studioul Lucid Creates din Londra, a fost inaugurată luni seară, pe 16 decembrie. Această instalație luminoasă de mari dimensiuni a fost amplasată pe malul Begăi, în zona verde nou creată în acest an, pentru a comemora Revoluția anticomunistă din 1989, începută la Timișoara. Instalația funcționează ca un […]
VIDEO&FOTO Portalul Libertății, spectaculoasa instalație a britanicilor de la Lucid Creates dedicată Revoluției din 1989. Este cea mai mare instalație de lumină expusă vreodată în România

SURSE Care sunt numele vehiculate pentru posturile de viceprimari în București. Negocierile, la pachet cu funcțiile de city manager prefect

16 dec.
Posibila candidatură a primarului general la președinție găsește Primăria Capitalei fără cei doi viceprimari, în condițiile în care unul dintre ei va avea un rol cu greutate în a asigura conducerea Primăriei Capitalei, cel puțin în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Primarul general nu-și pierde mandatul dacă va candida la Președinția României, el va […]
SURSE Care sunt numele vehiculate pentru posturile de viceprimari în București. Negocierile, la pachet cu funcțiile de city manager prefect