Un maraton de sculptat dovleci şi ateliere de creaţie are loc la Titan Pumpkin Fest, între 20 şi 22 octombrie. Intrarea la eveniment este liberă. Festivalul cuprinde trei zone, cea de ateliere creative, zona de spectacole şi cea dedicată designerilor şi artizanilor. Bucureștiul se pregătește pentru cea mai mare sărbătoare a berii! Oktoberfest te așteaptă […]
ANPC a sancționat cu 50.000 lei ”McDonald’s Gara Nord”, a cărui funcționare a fost oprită temporar, pentru nereguli, anunță instituția într-un comunicat de presă. ”Am stat în compania câtorva gândaci de bucătărie, în incinta restaurantului (a spațiului de servire), și nu vreau să îmi imaginez ce e în spate, în bucătărie. Un alt aspect etern […]
Primarul general, Nicuşor Dan, şi preşedintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, şi-au exprimat joi, în cadrul „Climate Change Summit”, susţinerea faţă de proiectul Centurii Verzi Bucureşti-Ilfov, relatează Agerpres. „Îmi doresc ca acest lucru să se realizeze. El depinde destul de puţin de noi, ca administraţie, dar în măsura în care putem să contribuim, evident că o […]
Preţul gigacaloriei rămâne plafonat, cel real este de aproximativ 1.000 de lei, din care bucureştenii vor plăti 346 de lei, ca şi iarna trecută, a anunţat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, relatează Agerpres. „Pierderile din reţea au scăzut în valoare absolută foarte mult, au crescut în procent, pentru că a fost o iarnă caldă […]
Pentru prima dată în România, polițiștii de ordine publică din cadrul secțiilor de poliție din București vor primi în dotare dispozitive cu electroșocuri. Primele 20 de dispozitive cu electroșocuri au fost oferite spre folosință Direcției de Poliție a Municipiului București, urmând ca alte 20 de bucăți să fie furnizate în cel mai scurt timp. Acest […]
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti începe în noaptea de marți spre miercuri probele la cald pentru blocurile conectate la sistemul centralizat, potrivit unui comunicat al companiei. Acţiunea se derulează progresiv. Având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, care prevede temperaturi scăzute în timpul nopții și crescute în timpul zilei, probele se vor face mai ales […]
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că cel mai probabil lucrările de la Podul Grant vor fi finalizate în luna martie a anului viitor, relatează Agerpres. Nicuşor Dan a fost întrebat de ce lucrările la Podul Grant nu au fost realizate vara, când traficul era mai puţin intens, având în vedere că […]
Compania Municipală Parking a lansat o nouă versiune a aplicaţiei de plată a parcărilor administrate de Primăria Capitalei, a transmis, duminică, pe Facebook, primarul general, Nicuşor Dan, transmite Agerpres.ro. Noua versiune permite plata parcării fără cont, achitarea în avans a taxei şi plata simultană pentru mai multe maşini şi conţine o hartă interactivă a oraşului […]
Poliţia locală a Capitalei anunţă că a aplicat două noi amenzi Direcţiei de Salubritate Sector 3, pentru că nu a menţinut în stare salubră recipienţii stradali de pe Bulevardul I. C. Brătianu şi pentru că au fost identificate zone insalubre pe mai multe străzi din zona centrală. „Se va aplica sancţiune contravenţională în valoare de […]
„Negustori” și „Plantelor” sunt primele două străzi din proiectul numit „Noul Centru Vechi al Bucureștiului” – situat geografic vizavi de actualul Centru Vechi – ce vor fi reconfigurate urbanistic pentru a fi creat mai mult spațiu pietonal. Deși circulația auto va fi menținută pe aceste străzi, ele vor fi reamenajate astfel încât „să ofere mai […]
Mai multe evenimente artistice vor avea loc de vineri până duminică, în Bucureşti, în cadrul evenimentului cultural „Bărbaţi pe Mătăsari”, anunță Agerpres. Prezentări de modă, concerte, spectacole de teatru, expoziţii şi ateliere de lucru sunt o parte din activitățile din program. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în perioada 13 octombrie, ora 16,00, – 15 octombrie, […]