
Operațiunea „Remontada”, neîndeplinită: Arsenal pleacă victorioasă de pe Bernabeu și se califică în semifinalele Champions League / Inter completează tabloul după 2-2 cu Bayern
Real Madrid nu a reușit mult ceruta „remontada” cu Arsenal și a cedat pe Santiago Bernabeu, miercuri seară, scor 1-2, văzându-se eliminată din sferturile UEFA Champions League după un usturător 1-5 la general.
Prima repriză nu a adus prea multe faze de poartă pentru Real Madrid, care nu a reușit să cadreze vreo lovitură pe spațiul apărat de portarul Raya. Fiind condusă cu 0-3 la general, echipa Los Blancos a fost nevoită să blocheze contrele lui Arsenal, care a avut ocaziile mai mari.
Totuși, arbitrajul a fost în centrul atenției în primele 45 de minute: centralul Letexier a dictat penalty pentru Arsenal, ratat de Saka (min. 13), care a încercat să-l lobeze pe Courtois. În minutul 24, francezul a arătat punctul cu var și în favoarea madrilenilor, dar acesta s-a răzgândit în urma vizionării reluărilor la recomandarea arbitrajului video.
A doua repriză a adus și golurile, exact ca în turul jucat la Londra. Odegaard a combinat bine cu Merino la marginea careului, iar spaniolul l-a găsit cu o pasă filtrantă pe Bukayo Saka, care l-a lobat pe portarul Courtois (min. 65). La două minute distanță, Saliba gafează aproape de propria poartă și-i oferă lui Vinicius șansa de a restabili egalitatea, iar acesta nu ezită.
Finalul i-a găsit pe băieții lui Ancelotti în atac, care încercau să iasă din competiție cu capul sus, dar cu prea puțină inspirație pentru a fructifica vreo șansă. Până la urmă, brazilianul Gabriel Martinelli a adus victoria tunarilor pe Bernabeu, în ultimele minute ale meciului, pe o contră letală.
Arsenal va înfrunta PSG-ul lui Luis Enrique în semifinale.
Arsenal beat Real Madrid to reach the semi-finals 💪#UCL pic.twitter.com/DNqHFf7XOV
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) April 16, 2025
În celălalt sfert de finală jucat miercuri seară, Inter Milano a remizat cu Bayern Munchen pe Giuseppe Meazza, scor 2-2, reușind să se califice în careul de ași al competiției datorită victoriei, scor 2-1, din Germania. La general, italienii s-au impus cu 4-3.
Tabela a fost dezghetață de Harry Kane (min. 52), dar avantajul n-a durat mult, Lautaro Martinez reușind să egaleze șase minute mai târziu în urma unui corner. Tot în urma unei lovituri de colț, fostul fotbalist al bavarezilor, Benjamin Pavard, a marcat cu capul (min. 61). Scorul final a fost stabilit de fundașul Eric Dier (min. 79).
Inter se va duela cu Barcelona pentru un loc în finala de la Munchen.
Inter make it to the final four ⚫🔵#UCL pic.twitter.com/bjhdPHfxFF
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) April 16, 2025
Who is going to Munich? 🤔#UCL pic.twitter.com/V5THok5kgP
— UEFA Champions League (@ChampionsLeague) April 16, 2025
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank