Home » Analize » VIDEO Zelenska participă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a/ Prima doamnă a Ucrainei, recepție cu Prințesa de Wales, la Palatul Buckingham

VIDEO Zelenska participă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a/ Prima doamnă a Ucrainei, recepție cu Prințesa de Wales, la Palatul Buckingham

VIDEO Zelenska participă la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a/ Prima doamnă a Ucrainei, recepție cu Prințesa de Wales, la Palatul Buckingham
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a prezentat duminică omagiile sale reginei la Westminster Hall, înainte de o recepție cu Prințesa de Wales la Palatul Buckingham, transmite The Guardian.

Zelenska a apărut foarte emoţionată duminică în faţa sicriului reginei Elisabeta a II-a, înainte de a fi primită de prinţesa de Wales, în prima sa vizită în Regatul Unit, aliat cheie al Kievului de la începutul invaziei ruse, potrivit AFP.

- articolul continuă mai jos -

Olena Zelenska s-a oprit câteva momente la balconul de la Westminster Hall, pe unde au trecut toată ziua demnitari străini, pentru a se reculege în faţa sicriului închis al suveranei decedate la 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.

Olena Zelenska a fost primită apoi de Kate, soţia prinţului moştenitor William, la Palatul Buckingham, unde regele Charles al III-lea îi primeşte în cursul serii pe şefii de stat şi de guvern veniţi pentru funeralii, conform imaginilor difuzate de la întâlnire.

Prima doamnă a Ucrainei urmează astfel să îl reprezinte pe Volodimir Zelenski la funeraliile de luni de la Abaţia Westminster, în prezenţa a 2.000 de invitaţi, chiar dacă prezenţa sa nu a fost confirmată oficial. Rusia nu a fost invitată.

Regatul Unit a fost în prima linie a sprijinului pentru Ucraina în faţa Rusiei, furnizând Kievului arme letale înainte de lansarea invaziei în februarie şi pledând pentru o înăsprire a sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei.

Deşi familia regală britanică nu intervine în afacerile politice, ea a transmis în martie că regina Elisabeta a II-a a făcut o „donaţie generoasă” pentru asociaţiile umanitare care activează în Ucraina.

Ieşind din tăcere, Charles, pe atunci prinţ moştenitor, şi fiul său William au luat poziţie împotriva invaziei ruse.

Scenaristă de profesie, Olena Zelenska şi-a făcut tot mai auzită vocea pentru a pleda în favoarea poporului său, de la începutul războiului în ţara sa în februarie.

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va avea loc luni, 19 septembrie. La eveniment participă sute de lideri politici din întreaga lume, fiind poate cea mai mare reuniune diplomatică de acest fel.

sursa: Agerpres.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole