O navă a companiei Maersk, suspectată că transporta arme pentru Israel, nu a fost lăsată să intre într-un port spaniol
Guvernul spaniol a refuzat sâmbătă să permită unei nave container aparţinând companiei daneze de transport maritim Maersk să facă o escală în portul Algeciras. Potrivit presei spaniole, nava ar fi transportat arme pentru Israel, relatează agenția AFP, citată de News.ro.
În urmă cu două zile, guvernul spaniol explicase cotidianului El País că nava, împreună cu o alta aparţinând tot companiei Maersk şi care urma să acosteze mai târziu în cursul lunii, „nu va face escală în Spania” din cauza, potrivit presei, a prezenţei în încărcătura sa a unor arme pentru Israel.
Această informaţie a fost negată de armator. „Marfa care urmează să fie transbordată în port nu conţine arme sau muniţii militare”, a transmis Maersk într-un comunicat de presă.
Marţi, deputatul Sumar Enrique Santiago, membru al coaliţiei de stânga din Spania, a depus o plângere pentru a împiedica cele două nave să acosteze în portul Algeciras, argumentând că autorizaţia nu respectă „acordului guvernului”.
„Portul Algeciras nu poate fi o zonă de tranzit pentru arme destinate Israelului”, a scris pe X Sumar Enrique Santiago, care este secretar general al Partidului Comunist Spaniol.
Din primăvară, Spania, care încearcă să convingă celelalte capitale europene de ideea recunoaşterii unui stat palestinian în viitorul apropiat, a refuzat să permită acostarea în porturile sale a navelor care transportă o încărcătură de arme destinată Israelului.
„Pentru a clarifica operaţiunile viitoare, ne-am consultat cu autorităţile spaniole pentru a înţelege de ce a fost refuzată intrarea unei încărcături care nu este diferită de încărcăturile anterioare”, a declarat transportatorul, care a precizat că încărcătura nu a fost inspectată.
„Înţelegem că Spania şi-a schimbat criteriile în mod discreţionar şi acum refuză navele care transportă orice ar părea că are legătură cu domeniul militar către sau dinspre Israel, chiar dacă încărcătura este legală”, s-a plâns Maersk.
Spania, care şi-a suspendat vânzările de arme către Israel, este una dintre cele mai critice voci europene cu privire la ofensiva Israelului în Gaza.
Nava Maersk Denver a fost deviată către Tanger. Potrivit site-ului de specialitate VesselFinder, acesta se află în drum spre Oman.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii