Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Indiferent dacă o familie locuiește la oraș sau în mediul rural, investiția în educație este pe locul al treilea, cu cheltuieli între 8% – 10% din valoarea coșului minim lunar de consum pentru o familie, potrivit Comisiei de Insolvență la nivel central. Asta înseamnă că o familie cheltuie pentru educație cel mai mult, după asigurarea nevoilor de bază: alimente și facturi.
O familie de 2 adulți activi și 2 copii în întreținere, care locuiește la oraș cheltuie pe educație, cultură și recreere, 10% din coșul minim lunar de consum, adică 325,80 de lei pe lună, potrivit datelor actualizate de către Comisia de Insolvență la Nivel Central, cu sprijinul Institutului Național de Statistică, prin raportare la valoarea indicelui prețurilor de consum pentru luna iunie 2022 față de luna ianuarie 2019.
În afară de familia d-lui Goe! :)))))
Viitorul suna deci bine, tovarasi! Oamenii educati nu vor permite sa fie condusi de analfabeti/borfasi/hoti, cum se intampla de vreo 30 de ani incoace
E corect, bautura nu intra aici, ca se trece „pa caet”