Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O elevă de la Colegiul „Anghel Rugină” din Vaslui a fost confirmată cu noul coronavirus, transmite Agerpres. În acest context, conducerea instituţiei de învăţământ a luat măsurile necesare de dezinfecţie şi de carantinare a colegilor fetei.
Potrivit inspectorului general şcolar din Vaslui, Loredana Roman, elevii din clasa în care învaţă eleva testată pozitiv desfăşurau cursuri în sistem hibrid, fiind luată măsura dezinfecţiei în vederea chemării la şcoală a grupei care învăţa online, în timp ce copiii care au fost prezenţi fizic la şcoală vor fi trimişi în carantină timp de 14 zile.
„Au fost luate măsurile de dezinfecţie, iar elevii au fost trimişi acasă pentru 14 zile, urmând să înveţe în sistem online în această perioadă. Situaţia a permis această măsură, pentru că elevii erau oricum împărţiţi. Dacă vor mai apărea cazuri şi se va putea, vom proceda la fel. Ţinem legătura cu toate instituţiile implicate şi vom lua măsurile necesare în funcţie de situaţiile care vor apărea. Consider că este foarte important să se respecte regulile privind purtarea corectă a măştilor de protecţie, igiena riguroasă şi distanţarea”, a declarat Loredana Roman, citată de Agerpres.
Presa din Romania a isterizat lumea cu acest coronavirus, de asta si toata nebunia asta.
Da, da, e de senzatie. Senzatie de greata…