Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O misiune arheologică egipteană a descoperit o clădire din cărămizi de lut datând din perioada secolelor al VI-lea şi al VII-lea în zona Manqabad din guvernoratul Asyut, la sud de Cairo, a anunţat duminică Ministerul Turismului şi Antichităţilor din această ţară, informează Xinhua, transmite Agerpres.
Mohamed Ismail Khaled, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, a declarat că structura cu două niveluri era acoperită cu mortar alb şi conţinea mai multe picturi murale semnificative, se arată într-un comunicat al aceluiaşi minister.
O pictură murală, un motiv comun în arta coptă, înfăţişează în mod simbolic perechi de ochi care înconjoară un chip, reprezentând înţelegerea spirituală interioară, a precizat Mohamed Ismail Khaled.
O altă pictură murală arată un bărbat, despre care se crede că este tâmplarul Iosif, purtând în braţe un copil mic, probabil Hristos, flancat de ucenicii lui Hristos şi de inscripţii copte, a adăugat el.
Gamal Mustafa, directorul Sectorului de Antichităţi Islamice, Copte şi Evreieşti din cadrul Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, a declarat că descoperirea a inclus, de asemenea, o piatră funerară realizată pentru un sfânt şi care conţinea inscripţii copte, vase votive de diferite dimensiuni şi inscripţionate cu litere copte, precum şi o friză de piatră împodobită cu decoraţiuni reprezentând siluete de animale, printre altele.
Articolul continuă mai jos
Mahmoud Mohamed, directorul general al Zonei de Antichităţi din Asyut de Est pentru Antichităţi Islamice, Copte şi Evreieşti, a declarat că misiunea egipteană continuă săpăturile şi studiază picturile murale recent descoperite pentru a afla mai multe informaţii despre secretele şi semnificaţia clădirii.
Situl arheologic Manqabad, situat la aproximativ 12 kilometri nord-vest de oraşul Asyut, a fost descoperit iniţial în anul 1965. Săpăturile efective au început în acest sit în 1976, iar mai multe sesiuni de săpături intermitente au avut loc de atunci.