G4Media.ro

O asociație a unor cunoscuți oameni de afaceri bulgari a primit gratuit…

Sursa: Ruse Municipality

O asociație a unor cunoscuți oameni de afaceri bulgari a primit gratuit aeroportul din Ruse, aflat în ruină, pentru a-l folosi în următorii zece ani/ Ltd „Airport Ruse” promite să investească 14 milioane de euro pentru putea fi utilizat inclusiv de aeronave mari de tip Boeing

Aeroportul Ruse trece în mâini private – pentru zero leva. Asta rezultă din decizia Consiliului Municipal Ruse, ședința de marți, în care afacerea a trecut ca punct extraordinar pe ordinea de zi. După trei ore de dezbateri, autoritatea locală a votat pentru a permite companiei „Airport Ruse” Ltd înregistrată pe 5 ianuarie să primească aeroportul gratuit pentru a-l folosi în următorii 10 ani, transmite Sega, citată de Rador.

Aeroportul este în ruine de mulți ani. Este cunoscut și sub denumirea de „Shtrâklevo”/Barza (este situat în satul cu același nume), nu are statut de aeroport, ci de pistă de aeroport – poate deservi doar avioane mici. În 2015, din motive neclare, statul l-a transferat Primăriei Ruse. De atunci, acesta este administrat de întreprinderea municipală „Parkstroi – Ruse”. Acum Ltd „Airport Ruse” promite să investească 14 milioane de euro, pentru ca într-o zi avioane Boeing să aterizeze aici.

În ultimele săptămâni, primarul din Ruse, Pencio Milkov (Partidul Socialist Bulgar) a fost extrem de activ în promovarea investitorului privat. Decizia în favoarea Aeroportului Ruse a fost luată cu o viteză neobișnuită și conform unei proceduri non-standard. Până acum, practica în Bulgaria este ca aeroporturile să se dea în concesiune. Pentru prima dată, s-a oferit cadou o infrastructură importantă, pentru o perioadă de 10 ani, în schimbul promisiunilor de investiții.

Proprietarii nou-aleși susțin că aeroportul va fi operațional în primăvară, deși cu capacități limitate. La început va deservi aeronavele implicate în lupta împotriva grindinei. Marea întrebare este de ce administrația locală nu a făcut o licitație sau nu a organizat o altă procedură competitivă. Cu o astfel de ofertă – folosire gratuită timp de 10 ani -, probabil s-ar găsi și alți candidați. Cu câteva luni în urmă, de exemplu, s-a vorbit mult despre interesul companiei aeriene „GulivAir”. Primarul Milkov însuși a susținut că aeroportul a atras atenția fondurilor care au investit capital semnificativ în România.

Care e situația la Aeroportul Ruse

Ltd-ul, care promite să investească 14 milioane de euro în aeroport, a fost înființat la începutul lunii ianuarie de două companii private – „Shtraplan” al lui Antoni Târnițov și „Stroiproekt” al lui Hristo Krușarski.

Krușarski este un cunoscut om de afaceri cu interese diverse – de la producția de sisteme de protecție antigrindină, comerțul cu anvelope auto, imobiliare și haine pentru copii până la fotbal (este proprietarul majoritar al echipei Lokomotiv din Plovdiv). În ultimii ani, a fost un partener indispensabil al Agenției pentru lupta împotriva grindinii și a câștigat licitații pentru protecția împotriva capriciilor vremii nu doar în Bulgaria, ci și în România.

Târnițov este cunoscut de la un alt aeroport – Aeroportul Gorno-Oriahovița, unde concesionarul este o companie legată de celebrul om de afaceri Rumen Gaitanski – Vâlka. Târnițov este un fel de reprezentant al aeroportului. În afară de asta, în 2017, a lucrat la analiza concesiunii Aeroportului Ruse. Nu există nicio dovadă că municipalitatea ar fi încercat o procedură de concesionare a aeroportului.

Krușarski și Târnițov s-au prezentat la ședința consiliului municipal pentru a asigura că intențiile lor de investiții sunt foarte serioase. Primul a amintit că afacerea sa este legată de sistemele de protecție împotriva grindinii și de sisteme de management al precipitațiilor, iar din moment ce are contracte în Bulgaria și în România, ar face tot ce este necesar pentru ca aeroportul să funcționeze încă din primăvară, pentru a deservi avioanele care vor trage în norii de ploaie la sud și la nord de Dunăre. Aceasta înseamnă că, până în aprilie, pista trebuie să fie certificată pentru zboruri.

Propunerea de investiții are în vedere trei etape de dezvoltare a aeroportului, primii pași fiind construirea unui gard de 8,5 kilometri, repararea pistei și instalarea unui sistem de iluminat (obligatoriu pentru zborurile de noapte). Consiliul municipal a decis să scrie în contractul cu „Aeroportul Ruse” că, dacă investitorul nu efectuează aceste acțiuni în termen de 24 de luni, nu pregătește documentația și nu obține licența de utilizare a Shtrâklevo ca aeroport civil, autoritatea locală va avea dreptul de a rezilia contractul fără preaviz și fără a datora nimic companiei private.

Primarul de la Ruse, Pencio Milkov, a anunțat acceptarea tranzacției ca fiind un moment istoric – deoarece acest lucru va repune orașul Ruse pe harta aviației comerciale. Bugetul municipal nu va mai trebui să ofere 90.000 de leva pe an pentru întreținerea instalației de aviație, a explicat Milkov.

Avertizare

Cu o zi înainte de ședința consilierilor municipali din Ruse, Rena Stefanova, fosta deputată de la „Continuăm Schimbarea”, i-a convocat pe Facebook pe reprezentanții administrației locale „la finalul mandatului său (în octombrie vin alegerile locale – n. red.) să se abțină de la acțiuni prin care își asumă angajamente pe termen lung pentru Primăria Ruse, mai ales dacă este vorba de tranzacții cu titlu gratuit!”.

„Anul trecut, primarul Milkov a refuzat să transfere proprietatea aeroportului către stat, care să-l refacă și să organizeze zboruri prin operatorul aeroportuar de stat, susținând că el nu va da aeroportul din Ruse statului, iar acum este gata să ofere gratuit folosirea acestuia pe o perioadă de 10 ani unei companii private, fără niciun angajament împotriva acesteia!!!!”, și-a exprimat Stefanova indignarea, care susține că tranzacția pare a fi legată de acte de corupție.

Înainte de asta

La sfârșitul anului 2021, cabinetul lui Kiril Petkov a alocat 2,6 milioane de leva Primăriei Ruse pentru refacerea infrastructurii aeroportuare. Ministrul transporturilor de atunci, Nikolai Sâbev, a anunțat chiar că zborurile vor începe încă din aprilie 2022. Nu s-a întâmplat așa ceva.

S-a dovedit că de luni de zile municipalitatea și statul nu s-au putut pune de acord cu privire la cine trebuie să anunțe CE despre alocarea sumei respective (fără un „da” de la Bruxelles, finanțarea s-ar putea dovedi a fi ajutor de stat neautorizat). Banii au fost transferați încă din în decembrie 2021, dar municipalitatea tergiversează lucrurile, a susținut ministrul Sâbev. Primarul Milkov a explicat că documentele au fost trimise la CE, dar acolo a existat o oarecare întârziere…

Așa a apărut noua situație – cu firma privată nou creată și procedura expresă, propunerea de investiție a fost depusă la Primăria Ruse înainte de Anul Nou. A urmat o examinare rapidă în comisii, o prezentare a intențiilor în presă și un vot în ședința autorităților locale.

Promisiuni

Propunerea de investiții a Aeroportului Ruse are în vedere trei etape de dezvoltare ale acestuia.

Pentru început, trebuie pregătit un plan general, manuale pentru managementul aeroportului și pentru diferitele activități care fac obiectul licenței, organizarea zborurilor. În prima fază, aeroportul va putea gestiona aeronave mici. În a doua fază, pista va fi extinsă pentru a putea primi aeronave mari precum Airbus 320 și Boeing 737. De asemenea, este planificată construcția unuia sau două hangare pentru întreținerea aeronavelor. A treia fază prevede construirea unui nou terminal de pasageri, a unei noi clădiri pentru service pentru avioane, un nou peron și a alte hangare.

Sursa: Sega/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...