Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Numărul unicornilor, start-up-uri cu o valoare de peste 1 miliard de dolari, a crescut de 3,5 ori anul trecut, la nivel mondial, de la 165 în ianuarie 2016, la 743 în iunie 2021, datorită inovației care a accelerat în pandemie, arată o analiză transmisă de PwC România, pe baza datelor furnizate de Pitch Book Data. Mai mult, în cei 5 ani și jumătate unicornii au strâns un capital total de 565 de miliarde de dolari la nivel global.
„Activitatea unicornilor a crescut spectaculos în ultimii ani, mai ales în perioada pandemiei când foarte multe activităţi au fost transferate în mediul online. În acest context, unicornii au profitat de cerinţele pieţei şi au venit cu soluţii inovatoare. Faţă de anii 90, când aproape tot capitalul de risc era investit în companii de înaltă tehnologie, internet şi telecomunicaţii, astăzi este investit în fintech (principala destinaţie pentru capitalul pre-IPO), tehnologie industrială, tehnologie de mobilitate, tehnologie de sănătate, comerţ digital, divertisment şi media. Însă, acum nu mai sunt necesari 20 de ani pentru maturizarea unui start-up, multe dintre inovaţiile unicornilor putând fi realizate în următorii 3 – 5 ani. Desigur, unii vor eşua, iar investitorii trebuie să privească cu prudenţă la evaluările ridicate de astăzi ale unicornilor„, susţine George Ureche, director PwC România.
Analiza mai arată că unicornii din ziua de azi nu modelează doar pieţele de capital şi strategiile de investiţii, ci schimbă şi redefinesc industriile în care îşi desfăşoară activitatea – prin dezvoltarea de noi produse şi servicii sau extinderea rapidă pe noi pieţe geografice. Cu toate acestea, nu orice unicorn va depăşi acest prag de evaluare de 1 miliard de dolari, iar piaţa poate suferi corecţii, spun experţii.
Citește integral pe economedia.ro