Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lamine Yamal, un titular indiscutabil la Barcelona, este genul de fotbalist care ar vrea să joace fiecare minut, indiferent de contextul partidei, iar acest aspect a fost argumentat, încă o dată, de reacția puștiului după ce a fost înlocuit de Hansi Flick în finalul ultimei partide jucate.
În meciul de duminică, contra lui Rayo Vallecano acasă, Hansi Flick l-a înlocuit pe campionul european în minutul 82, iar reacția sa a fost surprinsă de camerele DAZN: „Mereu eu” – au fost primele cuvinte rostite de Yamal după ce Marcus Rashford i-a luat locul în teren, potrivit cotidianului MARCA.
Lamine Yamal s-a așezat între Bernal și Fermin pe bancă, însă comentariile atacantului dreapta au continuat: „Mereu la fel. E nebunie asta. E de-a dreptul nebunie”, i-a spus lui Arnau Blanco, unul dintre secunzii lui Flick, care a încercat să-l calmeze de la distanță. Însă, în loc să se liniștească, Lamine s-a enervat și mai tare: „Doar mie, mereu mie”, a insistat el, în timp ce Blanco i-a răspuns: „Bine”, conform ziarului catalan Mundo Deportivo.
Fotbalistul clasat pe locul doi la Balonul de Aur 2025 nu a rămas să vadă finalul meciului de pe bancă și s-a retras pe scările tunelului de pe Spotify Camp Nou, acolo unde portarul Szczesny a încercat să aibă o discuție cu el pentru a-l calma.
Nu doar Yamal a fost nemulțumit de înlocuire. Fermin Lopez, schimbat mult mai devreme în actul secund, în minutul 61 cu Dani Olmo, a fost surprins cum lovea o ladă frigorifică imediat după ce a dat palma cu Flick.
În orice caz, Barcelona a câștigat toate cele trei puncte după vizita echipei din care face parte și Andrei Rațiu, chiar dacă pe finalul partidei catalanii au tremurat de-a binelea și Joan Garcia s-a dovedit eroul meciului, caracterizare susținută de desemnarea sa ca MVP-ul partidei.
De amintit că Barcelona a jucat la mijloc de săptămână cu Newcastle în returul optimilor Ligii Campionilor, partidă încheiată cu un exorbitant 7-2 conturat în partea secundă, în ciuda unei prime reprize în care ambele echipe aproape că și-au epuizat toate resursele (3-2).
Echipa Blaugrana a intrat în pauza competițională pentru echipele naționale ca lider în LaLiga, după 29 de etape jucate, și cu patru puncte avans de Real Madrid în acest tango pe care-l oferă cele două rivale în lupta pentru titlu.