Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Transportatorii rutieri amenință cu proteste naționale dacă Ministerul Transporturilor va menține tarifele propuse pentru noua rovinietă, TollRO, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Noua taxă de drum prevede, potrivit simulărilor prezentate încă din martie, o creștere de peste 500% a taxei pentru camioane, de la 1.210 euro în prezent la 7.050 euro din 2026 pentru parcurs 100% pe autostradă.
Practic, TollRO se va achita în funcție de distanța parcursă și norma de poluare, în prezent fiind calculată în funcție de perioadă. Noul sistem de taxare pentru autoturisme și camioane este jalon în PNRR conform principiului „poluatorul plătește”, iar finanțarea europeană pentru construirea autostrăzilor (A1, A3, A7 și A8) este condiționată de respectarea jalonului.
Ministerul Transporturilor a organizat marți, 23 mai, dezbaterea publică privind Proiectul de Lege pentru noul sistem de taxare, act normativ pe care Guvernul îl va transmite Parlamentului pentru aprobare, termenul din PNRR pentru modificarea legislației fiind luna iunie 2023. Reprezentanții transportatorilor rutieri au cerut Ministerului Transporturilor să renunțe la tarifele propuse, iar sistemul de taxare să se aplice exclusiv pentru autostrăzi, nu și pentru drumuri naționale.
Citește integral pe economedia.ro