Home » Articole » Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost votată de Parlamentul European

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost votată de Parlamentul European

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost votată de Parlamentul European
Sursa foto: Luis Tato / AFP
Ascultă articolul

Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost votată miercuri de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, transmite Agerpres.

În dezbaterea din PE de dinaintea votului, Ursula von der Leyen a spus că libertatea şi suveranitatea Uniunii Europene depind „mai mult ca oricând” de „puterea sa economică”.

- articolul continuă mai jos -

„Consider că generaţia noastră de europeni trebuie încă o dată să lupte pentru libertate şi suveranitate (…) Libertatea şi suveranitatea noastră depind de puterea noastră economică. Securitatea noastră depinde de capacitatea de a fi competitivi, de a inova şi de a produce. Modelul nostru social depinde de o economie în creştere în timp ce se confruntă cu schimbări demografice”, a mai afirmat şefa CE.

Ea a indicat că „prima iniţiativă majoră” a Comisiei Europene se va concentra pe competitivitate pentru a „reduce” decalajul faţă de Statele Unite şi China în noile afaceri şi tehnologii şi pentru a spori securitatea UE şi a-i creşte capacitatea de a se susţine singură.

Ea a promis totodată un plan pentru „decarbonizarea şi competitivitatea Europei”, pentru a echilibra angajamentele climatice ale UE cu preocupările mediului de afaceri legate de birocraţie.

Von der Leyen a insistat asupra apărării europene şi a necesităţii de a face mai mult pentru a concura cu cheltuielile militare ale Rusiei, în plin război în Ucraina şi într-un moment în care revenirea lui Donald Trump la Casa Albă ridică temeri în legătură cu angajamentul Statelor Unite.

Noul executiv european urmează să-şi preia funcţia la începutul lunii decembrie, cu aproximativ cincizeci de zile înainte de învestirea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole