Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a declarat că nu există riscul de blocare al programului SAFE, deoarece există un back-up în Parlament.
Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat, vineri, dacă există riscul ca programul SAFE să fie blocat, în condițiile în care ordonanță de urgență dată de guvernul Ilie Bolojan, care ar trebui să faciliteze semnarea contractelor, a fost atacată la Curtea Constituțională.
„Nu există riscul acesta”, a declarat Nicușor, adăugând că, pe măsură ce se apropie data de 31 mai, termenul limită, „există un back-up în Parlament”.
De asemenea, președintele a menționat că există posibilitatea de a interveni legislativ în Parlament, în timp optim, astfel încât termenul 31 mai să nu fie afectat.
Context: Renate Weber, Avocatul Poporului ținut în funcție de PSD deși i-a expirat mandatul din anul 2024, a atacat la Curtea Constituțională ordonanța de urgență care vizează inclusiv investițiile pentru înzestrarea armatei prin Programul SAFE. Primul motiv invocat de Renate Weber în sesizare este „încălcarea obligației constituționale de solicitare a avizului Consiliului Legislativ și nerespectarea interdicției constituționale privind emiterea ordonanțelor de către un Guvern demis”.
România a obținut a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană din cadrul Programului Security Action For Europe (SAFE), de peste 16,6 miliarde euro, dar pentru a o atrage, trebuie să selecteze companiile cu care să încheie contracte care trebuie să poată fi finalizate la sfârșitul anului 2030.
Potrivit cadrului general stabilit, finanțarea prin credite, cu o dobândă foarte mică, de 3%, va fi folosită pentru înzestrarea modernă a Armatei Române şi a infrastructurii asociate, respectiv 9,53 miliarde euro, pentru infrastructură duală gestionată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, respectiv capetele din Autostrada Moldovei Pașcani-Ungheni și Pașcani-Siret, 4,2 miliarde euro și pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte forțe din sistemul de apărare națională, 2,8 miliarde euro.
Nicușor Dan mediază în liniște pentru noi.
…
Tâlharii pesedeu arată tuturor că N Dan de fapt mediază un r..at.
Deși se părea la un moment dat că este marioneta pesedeului,
De fapt Nicușor Dan este un breloc fără mare valoare al pesedeului.
Toți șefii de servicii secrete occidentale avertizează că Rusia vrea până in 2030 să atace o țară NATO.
Care ne sunt prioritățile?
1. Să nu fim noi ăia ( dacă Ucraina învinge și rămâne un zid intre Rusia și RM+RO, poate Rusia va ataca pe alții, cinic, dar cămașa este mai aproape decat puloverul) Morala? Trebuie să susținem UA mai tare decât ucrainenii!
2. In cazul in care nu rezistă UA și urmăm noi, să putem să rezistăm până declanșăm articolul 5, sau dacă nu mai există NATO, până vin aliații, deci să fim o forță militară și asta ne va face dotarea prin SAFE, o armată modernă, de temut.
Ce face pisideaua plus puii in acest timp?
1. Votează in parlament ÎMPOTRIVA doborârii de către armata română a dronelor rusești ce ne atacă (există acte).
2. Critică UA și ajutorul dat UA și propun constant blocarea acestui ajutor.
3. Blochează SAFE.
Nicușor e aerian total , el habar n-are că renate weber a atacat ordonanța la cererea psd+haur , deci și o lege în parlament ar cădea la vot.