Home » Articole » Nadia Comăneci a primit Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, a doua cea mai mare distincție din statul român / Dan: Vă felicit că nu ați fost doborâtă de glorie / Nadia Comăneci: Dacă cineva îmi spunea ”nu se poate” găseam un drum

Nadia Comăneci a primit Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, a doua cea mai mare distincție din statul român / Dan: Vă felicit că nu ați fost doborâtă de glorie / Nadia Comăneci: Dacă cineva îmi spunea ”nu se poate” găseam un drum

591
Nadia Comăneci a primit Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, a doua cea mai mare distincție din statul român / Dan: Vă felicit că nu ați fost doborâtă de glorie / Nadia Comăneci: Dacă cineva îmi spunea ”nu se poate” găseam un drum
Nadia Comăneci antrenament. Foto: Vasile Moldovan / Agerpres
Ascultă articolul

Nadia Comăneci a primit, sâmbătă, la prânz, Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce, a doua cea mai mare distincție din statul român, după gradul Colan.

Nicușor Dan a felicitat-o pe gimnasta legendară pentru că nu s-a lăsat ”doborâtă de glorie” având în vedere că sportivii de performanță încep să înregisreze succese excepționale încă din fragedă copilărie sau adolescență: ”Vă felicit că nu ați fost doborâtă de glorie asta” a spus Nicușor Dan.

- articolul continuă mai jos -

În discursul său, Nadia Comăneci a vorbit, vizibil emoționată, de ambiția și pasiunea pe care le-a găsit și cultivat ”într-o sală mică de gimnastică” și a transmis că dacă cineva îi spunea că nu se poate să facă un lucru, atunci găsea un drum ca să reușească.

Președintele Dan i-a mulțumit și pentru faptul că Nadia a continuat să sprijine și să promoveze România, iar gimnasta i-a mulțumit pentru ”această onoare extraordinară”, mulțumindu-le și familiei și prietenilor care au susținut-o ”în acești ani de muncă”.

Nadia a mai transmis că sportul conectează oameni și a amintit de faptul că și-a cunoscut soțul peste hotar, datorită faptului că făcea sport și a subliniat că vrea să lase moștenirea sa în sport generațiilor de copii pe care vrea să-i inspire să-și depășească limitele în pasiunile pe care le au.

Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce se acordă doar pentru servicii excepționale aduse statului român, pentru merite deosebite în viața publică, științifică, culturală etc și pentru contribuții importante în relațiile internaționale ale României ori pentru acțiuni remarcabile în război sau pace.

De obicei ordinul este acordat șefilor de stat, membrilor familiilor regale, demnitarilor români sau străini cu grad înalt sau personalităților care au adus contribuții extraordinare pentru țară.

Ordinul a instituit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, sub numele „Ordinul Unirii” și este considerat simbolul cel mai înalt al recunoștinței statului român.

Ordinul se acordă unui număr limitat de persoane, care nu poate să depășească de decorații concomitent iar gradul de Mare Cruce a mai fost acordat foștilor președinți Traian Băsescu, Emil Constantinescu, Regelui Mihai și Margaretei a României, Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii (decorat când încă nu era rege), lui Hans Klemm, Valéry Giscard d’Estaing și lui Alexandr Soljenițîn.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole