Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Muzeul Național Brukenthal, cel mai vechi muzeu din România a anunțat că-și va lansa vineri propriul parfum, anunță Turnul Sfatului.
Parfumul va fi în două variante, pentru femei și bărbați. Cel masculin va purta numele Brukenthal, după cel al fondatorului instituției, baronul transilvănean în memoria căruia a fost creat, iar cel feminin pe cel al soției sale, Sophia.
„Nu suntem primul muzeu din Sibiu, ci din țară, și chiar din Europa, din câte știu eu, pentru că nu mai sunt alte muzee de artă în Europa care au un parfum. (…) Este un nou produs de brand. Muzeul Național Brukenthal este primul muzeu cu un asemenea brand. Dorim să continuăm această moștenire și să o dezvoltăm, lucrul pe care l-am și făcut în decursul timpului, pe lângă vinul Baronului și ciocolata Brukenthal, astăzi avem și Cafeaua Baronului, Vinul In Touch al Muzeului de Artă Contemporană, Ciocolata Baroc și acum și cele două parfumuri”, a transmis Alexandru Chituță, manageru instituției.
”Parfumul Sophia este o experiență olfactivă captivantă, o evocare a grădinilor Brukenthal și a pasiunii sale pentru botanică și frumusețe”, susțin creatorii parfumului, în timp ce varianta masculină, ”Brukenthal”, ”este un efluviu puternic și complex, robust, ce se deschide cu note de verzi de smochin, note puternice reminiscente din prune coapte ce aduc un aspect fructat si un efect de catifea”.