G4Media.ro

Murguleţ, secretarul de stat demis după 24 de ore: Nu ştiu ce…

Sursa foto: Alex Micsik / Agerpres Foto

Murguleţ, secretarul de stat demis după 24 de ore: Nu ştiu ce informaţie confidenţială ar fi primit premierul despre mine, o poate face publică

Premierul decide cu cine lucrează şi cât timp lucrează, însă nu ştiu ce informaţie confidenţială ar fi putut primi şeful Guvernului despre mine, iar din partea mea o poate face publică, a afirmat, vineri, într-o dezbatere de specialitate, Marian Murguleţ, fost secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), relatează Agerpres.

„De luni, 28 iunie, ar fi urmat să merg (la minister, n.r.). Tot ce ştiu (despre revocarea din funcţie, n.r.) ştiu din presă. Nu am explicaţii. Mi se pare că e foarte important să stabilim că lucrurile sunt clare: premierul decide cu cine lucrează şi cât timp lucrează. Aici nu avem ce comenta. Referitor la întrebările pe care le-am primit în ultimele mai puţin de 24 de ore, aş face doar două remarci pur tehnice. Unu – nu ştiu ce informaţie confidenţială sau nu ar fi putut primi premierul despre mine, însă din partea mea o poate face publică. Mai mult nu am de declarat, pentru că ştiţi că sunt un tehnocrat, nu mă amestec în discuţiile dintre politicieni. A doua precizare e una legată de postări. O parte a mass-media a speculat că asta ar fi fost una dintre cauze, legat de nişte postări critice pe ştiu eu ce teme… realitatea e următoarea: colega mea mai tânără care se ocupa de pagina mea de Facebook, în ultima perioadă, făcea câte o postare, eu nemaiavând o activitate publică intensă de la sfârşitul lunii ianuarie. Înţeleg că a dat două share-uri – una la un articol de pe edupedu legat de educaţie, şi o alta despre ceva împăduriri în care chiar îşi exprima un dubiu „Aşa o fi?”. Imediat după ce marţi sau miercuri au apărut articolele, ea s-a speriat şi a şters foarte mute postări”, a explicat Murguleţ.

Acesta a adăugat: „Rămân un profesonist, un tehnocrat. Lucrez şi voi lucra cu oricine va avea nevoie de expertiza mea, cu orice Guvern, orice partid politic sau organizaţie privată”.

În data de 22 iunie, în Monitorul Oficial a fost publicată decizia oficială a premierului Florin Cîţu de numire a lui Marian Murguleţ în funcţia de secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

La 24 de ore după această decizie, prim-ministrul a revenit asupra deciziei semnând revocarea lui Murguleţ, explicând că a hotărât acest lucru prin faptul că, ulterior numirii acestuia în funcţie, a aflat informaţii care l-au determinat să facă acest demers.

„În acelaşi timp, numirile acestea sunt politice. Eu am spus de fiecare dată că îmi voi rezerva dreptul, atunci când fac o numire, chiar dacă a trecut de BPN, nu este o numire care face… care ne reprezintă ca guvern, să am o altă opinie faţă de BPN, şi au fost mai multe situaţii. Iar aici, cum am aflat o informaţie care mergea în această direcţie, am revenit asupra deciziei. Sunt foarte ferm în ceea ce priveşte oamenii care vin şi pe care îi numesc în guvern şi, cum am aflat acea informaţie, dacă aş fi avut informaţia la momentul respectiv, nu aş fi făcut numire”, a declarat Florin Cîţu, joi, la Palatul Victoria.

Marian Murguleţ a ocupat, în 2020, poziţia de secretar de stat şi Chief Information Officer (CIO) guvernamental în cadrul Secretariatul General al Guvernului (SGG)

Executivi, lideri şi profesionişti specializaţi în transformare digitală participă, vineri, la evenimentul Digital Transformation Summmit 2021, organizat de Revista Comunicaţii Mobile şi TelecomTV.ro.

Sursa foto: Alex Micsik / Agerpres Foto

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. „realitatea e următoarea: colega mea mai tânără care se ocupa de pagina mea de Facebook” – nu intereseaza pe nimeni nor ma l la cap.
    Nu ar trebui sa intervina cineva sa spuna: este interzisa postarea pe retele de socializare in timpul programului de lucru.
    Ce face omul in timpul liber e treaba lui. Iar cei care stau sa „desluseasca” nu-stiu-ce din acele postari sunt primii troli ai tarii care n-ar trebui sa ne umple aiurea timpul.
    Presupun ca la stat exista psihologi pe la care sa treci regulat.

  2. Murguleţ, secretarul de stat demis după 24 de ore: Nu ştiu ce informaţie confidenţială ar fi primit premierul despre mine

    Răspuns: Informaţia confidenţila primită de Cȋţu este aceea că sunteţi un partid de japiţe.

  3. Povesteste tot Marian Murgulet asta CUM poti sa ajungi in Romania Secretar de stat chiar daca esti analfabet:
    14.10.2020, financialintelligence.ro: „Marian Murguleţ: “Mi s-a spus: Sunteți demnitar și, conform legii, nu aveți nevoie de niciun fel de studii, nici măcar de bacalaureat”.
    Marian Murguleţ, Secretar de stat pentru Tehnologia Informației la nivelul întregii Administrații Publice Centrale, CIO Guvernamental, ne-a povestit prima sa întâlnire de la Guvern cu şeful resurselor umane.
    “În prima zi la Guvern, ca demnitar, numit secretar de stat în 11 iulie 2019, am ajuns la birou și evident prima întâlnire pe care am avut-o a fost cu directorul de pe vremea aceea de la resurse umane, un tip smart și glumeț, cred că se numea Teodorescu.
    Prima întrebare pe care i-am pus-o a fost care sunt actele de studii pe care trebuie să le aduc pentru angajare.
    Răspunsul departamentului de resurse umane de la Guvern cu privire la necesitatea actelor de studii la angajare.
    Marian Murguleţ: “Mi s-a spus: Sunteți demnitar și, conform legii, nu aveți nevoie de niciun fel de studii, nici măcar de bacalaureat”
    Marian Murguleţ, Secretar de stat pentru Tehnologia Informației la nivelul întregii Administrații Publice Centrale, CIO Guvernamental, ne-a povestit prima sa întâlnire de la Guvern cu şeful resurselor umane.
    “În prima zi la Guvern, ca demnitar, numit secretar de stat în 11 iulie 2019, am ajuns la birou și evident prima întâlnire pe care am avut-o a fost cu directorul de pe vremea aceea de la resurse umane, un tip smart și glumeț, cred că se numea Teodorescu.
    Prima întrebare pe care i-am pus-o a fost care sunt actele de studii pe care trebuie să le aduc pentru angajare.
    Omul mi-a răspuns foarte serios: “Copia după cartea de identitate, domnule secretar de stat. Dar la dvs este ok, că deja o avem atașată la CV”.
    Foarte mirat, îi spun: “Bun, dar cum se poate așa ceva? Totuși, la nivelul acesta, nu îmi cereţi măcar o diplomă de licență?”
    Omul mi-a replicat: “Nici diplomă de BAC nu ne trebuie. Sunteți demnitar și, conform legii, nu aveți nevoie de niciun fel de studii, nici măcar de bacalaureat”.
    -Domnule, vorbeşti serios sau glumeşti?, i-am spus eu.
    -Cum să glumesc?, mi-a răspuns, nu îmi permit să fac astfel de glume cu dumneavoastră. Sunteți demnitar și NU aveți nevoie de niciun act de studii.
    Am rămas destul de mirat și îmi am dat seama că legea făcută în debuturile democrației românești, probabil după anii ‘90, a fost special creată ca să poată ocupa poziții de demnitate publică toți oamenii fără studii, foarte bine împinși de către partidele politice.
    De asta nu ar trebui să ne mirăm că tot felul de sudori sau mecanici auto etc – meserii nobile dealtfel, dar atunci când sunt profesate în domeniul lor de activitate – oameni cu astfel de pregătire au ajuns să ocupe de multe ori funcții de demnitate publică în România.
    Trist, dar adevărat.
    Zilele trecute, îmi spunea un prieten că pe cei cu diplome falsificate de BAC, licență sau cu lucrări de doctorat plagiate, decât să fie arestați pentru astfel de infracţiuni, mai bine i-am chinui și i-am pune să învețe ca să își ia într-adevăr BAC-ul sau licența. Îi ținem în arest la domiciliu sau unde decide instanța până când reușesc să își ia diplomele pe care și le-au falsificat. Chiar ar fi o idee, nu?
    Pe măsură ce ne-am îndepărtat de primii ani ai democrației românești, au apărut toți repetenții care au vrut să își ascundă prostia prin diplome obținute la licee sau universități fantomă (licențe și doctorate fără număr în unele cazuri). Dar nu cred că este în totalitate vina lor, ci a celor care îi propun respectiv a celor care îi verifică sau, mai bine zis, care nu îi verifică cum trebuie.
    În momentul în care un om propus de ei este descoperit cu astfel de fraudă trebuie ca nu doar omul în cauză, ci și cel/cei care l-a/u propus să facă un pas în spate sau zece pași în spate și să dispară din viața publică.
    Când cineva duce o propunere de numire la mapa cuiva care numește într-o funcție de demnitate publică trebuie să își asume propunerea. Chiar dacă este legal să nu ai studii suplimentare ca demnitar, este – în opinia mea – profund imoral și neadecvat anului 2020 să mai avem astfel de situații.”

    DECI: analfabet poti sa fii, DACA te iubeste partidul POTI ajunge Secretar de stat, oricum iei Salariul degeaba, ca NU trebuie sa FACI nimic!!!!!