Momentul adevărului pentru Firea și PSD. De la aplauze fake la huiduieli reale

Îmbătată de aplauzele falsificate de la mitingul-butaforie, Gabriela Firea a vrut să plutească pe valul popularității Simonei Halep, așa cum o face de doi ani încoace cu toate pseudo-vedetele care trăiesc din banii Primăriei. Aterizarea în realitate a fost dură. Huiduielile similare cu cele încasate de Elena Udrea la Gala Bute în 2011 semnalează o stare de spirit imposibil de falsificat, oricâți bani și amenințări ar pune PSD și baronii la bătaie.

Românii nu pot fi prostiți la nesfârșit. Sigur, PSD a mințit ca în 1001 de nopți în 2016 și a câștigat tot, pe fondul demobilizării Opoziției. Dar, de atunci încoace, publicul își amintește zilnic de rețeta guvernărilor PSD: corupție, populism, minciună instituționalizată, abuz de putere.

Firea e exponent de vază al partidului său. Conduce orașul într-un stil dezastruos, drenând resursele uriașe în beneficiul unei clici construite pe axa Voluntari – Constanța. Incompetența ei managerială e egalată doar de apetența pentru show, imagine și sclipici. Asta a și dus-o în situația penibilă de la Arena Națională, dorința insațiabilă de a parazita succesul altcuiva.

Publicul a simțit imediat impostura. Primarul a crezut că-i poate cumpăra pe bucureșteni cum a cumpărat PSD activiștii în week-end. Socoteala din Voluntari nu s-a potrivit cu cea de pe Arena Națională, asta și pentru că prăpastia dintre Halep și Firea nu putea fi mai mare.

Simona Halep e etica muncii personificată. Un atlet atipic, care compensează prin efort total lipsa centimetrilor și a forței. Un exemplu de atașament față de ideea efortului total. Scriam demult că la meciurile sale poți fi sigur de un singur lucru: că va juca până la epuizare, că nu va ceda niciodată un punct fără efortul suprem. Așa și-a cîștigat respectul colegelor de circuit, al publicului care o susține oriunde, al românilor.

Gabriela Firea e opusul. Politician cu o bună cunoaștere a mecanismelor de auto-promovare, Firea a ajuns primar al Capitalei fără să știe o boabă despre administrație. După o campanie electorală cu promisiuni abracadabrante, Firea a petrecut doi ani fără să facă nimic pentru oraș. A înființat 20 de firme căpușate de rude și pile de la partid, a făcut zeci de festivaluri și șușanele plătite gras, a vopsit monumentele istorice și a complotat non-stop cu anturajul său pentru a prelua șefia PSD. Nimic nu a rămas în urma ei, cu excepția unor banale autobuze. Turcești, evident.

Pentru Firea, acesta e momentul în care începe oficial coborârea pe toboganul politicii. Așa a pățit-o și Elena Udrea înaintea ei. E frica de oameni, frica de mulțimile necontrolate. Fiorul rece de pe șira spinării de fiecare dată când dă cu ochii de public. Acesta e drumul fără întoarcere al impostorilor politici. Firea a ajuns rapid aici.

Șeful ei, Liviu Dragnea, are șiretenia politică să evite orice asemenea experimente. Știe prea bine că o expunere similară ar face ca huiduielile adresate Gabrielei Firea să sune precum piuitul unei vrăbiuțe.