Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parchetul Oradea a clasat cazul morții copilului de un an şi cinci luni înecat cu o bucată de măr într-o grădiniţă clandestină din Oradea, anunță Bihoreanul.
Procurorii au stabilit că tragedia nu poate fi pusă pe seama medicilor sau a personalului grădiniţei, evitând însă complet să se pronunțe asupra contextului în care s-a produs tragedia, și anume că unitatea nu era autorizată, notează jurnaliștii bihoreni.
Drama a avut loc pe 18 ianuarie 2024, într-o grădiniţă privată din cartierul Europa, unde, în timp ce lua masa de prânz, micuțul s-a înecat cu o bucată de măr. Chemat de urgenţă, echipajul medical SMURD a ajuns la fața locului în 5 minute după apelul la 112 făcut de personalul unității şi a făcut manevre de resuscitare, însă fără succes.
Băieţelul a ajuns în comă la Compartimentul Primiri Urgenţe din Spitalul Judeţean. Aici, un medic ORL i-a aspirat cu un aparat special fragmentul de măr, dar era prea târziu. Creierul copilașului rămăsese neoxigenat prea mult timp, iar după 5 zile, pe 23 ianuarie 2024, s-a stins din viaţă în secţia de Terapie Intensivă.
S-a descoperit ulterior că la ”Căsuța Happy Kids”, activitatea se desfășura fără personal calificat, fără asistent medical și fără contracte de muncă pentru majoritatea supraveghetorilor, în principal studente încadrate formal drept „voluntare”.
După ani în care stabilimentul a funcționat ilegal, autoritățile statului au intervenit abia după moartea copilului. Căsuţa Happy Kids a fost verificată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi de comisarii de la Protecția Consumatorilor, care au aplicat sancţiuni în valoare de 80.000 lei.
Amenzile s-au dat pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare, lipsa autorizaţiei ARACIP (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar), a autorizaţiei DSP (Direcţia de Sănătate Publică), a autorizaţiei ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) şi a autorizaţiei de la Primăria Oradea, dar şi pentru utilizarea unor practici comerciale incorecte, înşelătoare.
La final, dosarul penal deschis pentru ucidere din culpă a fost clasat pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Cu alte cuvinte, ancheta nu a identificat nicio vină care să poată fi sancționată penal.
În opinia anchetatorilor, personalul care supraveghea copiii la grădinița Happy Kids nu poate fi tras la răspundere penală. Ancheta nu ar fi identificat „elemente obiective” care să indice greșeli în supravegherea sau alimentarea copilului și, implicit, nicio legătură de cauzalitate între acțiunile angajaților și deznodământul tragic.
In acest caz, parintii sa isi faca singuri dreptate. Incepand cu angajatii gradinitei, pana la judecator. SIMPLU
Justiția e praf !!! Legile sunt praf !!!! PSD, PNL, AUR , jubilează , petrec , sunt pe cai mari !