Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Asociația ”Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor” (AMASP) a catalogat drept dezonorantă declarația fostului judecător CCR Petre Lăzăroiu referitoare la ”condamnarea politică” a lui Liviu Dragnea, subliniind că o astfel de afirmație lasă să planeze un semn de întrebare cu privire la modul în care acesta și-a exercitat mandatul cu imparțialitate și independență la Curtea Constituțională.
”AMASP consideră dezonorantă folosirea de către Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR vreme de 10 ani într-un mandat constituțional de 9 ani, a pretextului deciziei amintite pentru a afirma că o anumită persoană publică este victima unei condamnări politice, lăsând astfel să planeze un semn de întrebare cu privire la modul în care și-a exercitat mandatul cu imparțialitate și independență”, se arată într-un comunicat de presă transmis de asociație.
Fostul judecător CCR, al cărui mandat a încetat luna trecută, a făcut respectiva afirmație miercuri, după ce Curtea Constituțională a decis că instanța supremă nu a respectat legea pentru că nu a constituit completuri specializate pe corupție.
Ce mai spune AMASP:
Curtea Constituțională a admis miercuri, cu majoritate de voturi, conflictul dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție privind completurile specializate pe corupție de la Instanța Supremă.
”A admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, a transmis CCR într-un comunicat
”Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, a se mai arăta în comunicatul CCR.
Decizia Curții a fost luată cu 5 voturi ”pentru” și 4 voturi ”împotrivă”. Au votat împotriva luării acestei decizii judecătorii Livia Stanciu, Simina Tănăsescu, Daniel Morar și Mona Pivniceru. În favoarea deciziei au votat judecătorii Valer Dorneanu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Marian Enache și Attila Varga.
Foto: Fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea
Jegu asta a fost judecator la CCR..
si TOT acest JEG a fost si in reteaua informativa pana in 89! Jegul a avut de la ma_sa numele de CEAUSESCU, de care era TARE MANDRU, LA IMUC BUCURESTI!
Despre zegrean(ERATA) de la BJATM Bistrița (COMAT) (1980-1984) și apoi la ELECTRICA Bistrița (1984-1988) , ce sa mai zicem .
@A310
Inca nu te-ai prabusit???? Fariseule!
dle lazaroiu, sa ne bagam ceva in copiii mamei dvstra
… ăsta este LAZARIU!
Daca doriți, totuși, Lazaroiu, este opțiunea dvs.
Da. Acesta este unul dintre foștii judecători CCR!
Care, are ceva școala și expertiză!
Acum, imaginați comentariile noilor „specialiști” constituționali! SS și aripa comunistoida CT!
No coment…
N-au riscat un vot negativ, au amanat pronuntarea completelor de 3 pana cand au fost siguri ca sunt majoritari.
Cheia a fost la UDMR, recompensa a fost la Dancila care le-a dat OUG zilele trecute.
Alt gunoi pcrist securist translatat la ccr…o asociație pro ciima roșie.
Acest jegos primește pensie specială cât toți pensionarii dintr-o comună,la un loc.
Toate jegurile care au distrus statul de drept anii astia prin decizii luate la comanda infractorilor psd trebuie sa raspunda penal pt.destabilizarea sistemului judiciar si sa li se anuleze toate privilegiile obtinute ilegal,fara niciun merit,imediat ce noul parlament va revizui constitutia !Se poate cere chiar desfintarea acestui grup mafiot organizat de penali !Practic astia pun de lovitura de stat mascata sub tot felul de interpretari ale constitutiei la ordinul comunistilor cu dosare penale!
Jos comunismul
Nu e de mirare. CInci din 9 judecatori din Curtea Coruptiei din Romania gândesc la fel. Sunt slugile Ciumei Rosii psd+alde+udmr, politruci, fosti securisti sau kgbisti, adica niste otrepe ajunse in CCR ca sa distruga statul de drept si sa instaureze TEROAREA MAFIILOR.
Au așteptat cu decizia pînă au apărut alț doi jegoș (mai ales cel din Constanța care la rîndul lui trebuia să stea împreună cu mazăre după gratii) de care știau cum se vor pronunța.
Un comunist cu grade pus de basescu in ccr…
Nicio diferenta intre barbarii daci, nationalistii legionari, hitleristii antonisti, comunistii stalinisti si democratii penalisti.
Adevaru-i ca un pcr-ist vechi ca asta nici nu putea sa se pronunte altfel, tovarasul Dragnea a fost bagat la pirnaie de catre regimul burghezo-mosieresc. Pai pe vremea veche puteam sa facem ce vrem si nu se lua nimeni de noi.
Hai sictir Lazaroiule, lichea batrina!
Treaba cu Basescu e destul de simpla: dupa ’89 pcr-ul s-a impartit in doua, pcr-isti pro Moscova s-au strins in jurul lui Ilici si sint actualul psd, pcr-istii ceausisti, „nationalisti”, s-au grupat in jurul lui Roman, Basescu fiind printre ei si sint azi ceva mai rasfirati, dar cei mai multi au ajuns in pnl.
La nevoie, insa, pcr-ul stringe rindurile impotriva oricui ii ameninta dominatia.
Poate ca s-a mai luminat neamul si-i trimite la rahat, unde le e locul, pe toti. Vedem la anul.
Hai ca iese si daddy curat si uscat ca au de vandut romania si de furat aurul iar el nu era acolo
Muie CCR. Muie PSD.
Revoltator si scandalos este ca acest CCR s-a dovedit pagubos ptr. Tara, prin o parte a componentei, provenita din persoane care au slujit la greu regimul comunist si prin deciziile luate pe baza de majoritate simpla , adesea paguboase ptr. Tara , Constitutia fiind interpretat adesea, in favoarea celor care i-au numit in functii.In prezent , proiectul legii dlui . Pavel Popescu , ar da ceva incredere si celor care-i contesta .Felicitari tinerilor magistrati , ca nu se lasa umiliti si marginalizati de catre acesti lupi batrani si nesatui,
cecere ii scapa pe marii infractori ai partidului
la tembelizoare se spala imaginea partidului. partidul este rebrenduit.
intre timp le pun bocancul pe gat tuturor din justitie. multora le place, e tot ce vor. de exemplu comunistului din imagine.
pentru cine nu stie, comunistii sunt cei mai mari hoti si cei mai mari criminali din istorie.
A ajuns la CCR propus de Basescu. Sa-l ia si sa se spele pe cap cu el.
sa fi blestemat comunistule! sti prea bine cati a omorat partidul tau comunistule, ca sa ajungi sa primesti tu lunar plase de bani in timp ce platitorii mor prin spitale.
Cheia a fost la UDMR, recompensa a fost la Dancila care le-a dat OUG zilele trecute.
e un barter permanent. de exemplu cand este condamnat un infractor udemerist este lasat sa fuga. la schimb, udemere voteaza pentru coruptie.
Deci e clar dovada ca acest Petre Lăzăroiu, unul din cele 9 voturi de judecatori CCR, e sluga politica a PSD. Si voturile luiin toate cazurile au fost in consecinta.
Un CCR anticonstitutional, nu merita sa primeasca bani din bugetul national.
Ce postac batran si insalubru, la fel ca personajul din stire – lazaroiu!
CCR si psd-alde-udmr, voi faceti ce stiti si ce-ati facut si pana acum, impreuna cu alte slugi infecte – savonea si ss plus ij, lucrati sa scoateti borfasul cu gasca de la zdup, si mereti mai departe, ca la alegeri si psd, pe langa alde si udmr, sa nu mai treaca de 5%, si-asa cu-adevarat sa scapam de voi! Si pe urma, puscarie, nene, fara numar pentru toti!
si ffff PROST!
Las-o jos ca macane! Completurile de trei au fost declarate ilegale de catre psd. Ele n-au fost si nu sint ilegal constituite. Inventia asta cu „specializate pe coruptie” arata doar cit isi screm tovarasii mintile putine ca sa-si scape borfasii de racoare.
esti un mare bou si la cum pui problema arata ca habar nu ai. atata timp cat nu ai motivarea CCR, e zero. degeaba o dai tu ca „complet ilegal”. in functie de ce scrie in motivare s-ar putea sa nu fie deloc „complet ilegal”. dar nu stii tu ce e aia motivare si la ce foloseste.
abia astept sa te vad la un proces pierdut in prima faza, cum faci intampinare pentru apel, daca nu ai motivare 🙂 🙂
Daca acest individ – cu o figura de betiv iesind dintr-o carciuma – este FOST JUDECATOR la CCR – ropun IMEDIATA DESFIINTARE A ccr si trimiterea la „munca de jos” a celor care au facut parte si au sustinut „concluzii” similare imbecilului ! Numai pentru aceasta criminala afirmarie individul dovedeste rea credinta, pungasie cu iz de sprijinirea infractorului – si este bun de proces penal si condammnare la „ceva” puscarie – Indiferent ca ii va declara … pe motive politice ! Vorba lui Pristanda – Curat constitutional – DAR UMFLA-L ! Si cand te gandesti ca mutra asta de porc gras si cretin va „papa” o pensie speciala si nesimtita – FURATA din fondul de pensii la care unu ca mie – care a muncit cistit si a fost platit PROST a contribuit –