Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul indonezian al apărării, Prabowo Subianto, conduce în alegerile prezidenţiale desfăşurate miercuri în Indonezia, potrivit proiecţiilor realizate după o numărare preliminară a voturilor, transmite AFP, transmite Agerpres.
Fostul general, considerat şi marele favorit al scrutinului în pofida trecutului său militar controversat, a obţinut circa 55% din voturi dintr-un eşantion de 60% dintre buletine, potrivit a două institute de sondare a opiniei publice, ceea ce îi poate permite să fie ales din primul tur.
Cu peste 50% în primul tur şi o cincime din sufragii în peste jumătate din provincii, Prabowo Subianto, care candidează pentru a treia oară, ar avea victoria asigurată pentru a prelua frâiele celei de-a treia democraţii a lumii, succedându-i actualului şef de stat Joko Widodo.

Sursa foto: Facebook / Prabowo Subianto
Deşi este acuzat de încălcări ale drepturilor omului sub dictatura lui Suharto, la finele anilor 1990, fostul general în vârstă de 72 de ani s-ar putea astfel instala în fotoliul prezidenţial în octombrie.
Articolul continuă mai jos
Pe locurile următoare, conform proiecţiilor, se află fostul guvernator al Jakartei Anies Baswedan şi fostul guvernator din Java (centru), Ganjar Pranowo.
Rezultatele oficiale ale alegerile sunt aşteptate cel mai devreme în martie. Aproape 205 de milioane de indonezieni au fost chemaţi miercuri la urne pentru a-şi alege preşedintele, deputaţii şi aleşii locali.