Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat, miercuri, că speră ca rectificarea bugetară să fie aprobată săptămâna viitoare, după ce va avea loc ultima analiză cu ministerul Energiei privind schema de sprijin acordată consumatorilor de energie. În acest context, premierul Nicolae Ciucă a declarat că Guvernul va continua să mențină măsurile de protejare a cetățenilor față de creșterea prețului la energie și la gaze.
„Rectificarea va fi una pozitivă. Proritatea o au măsurile din pachetele de sprijin pentru economie și pentru cetățeni, acoperirea acestor măsuri pe următoarea perioadă a anului. Avem o execuție a primului semestru pozitivă, cu depășirea elementelor de program. Și atunci, evident, există această posibilitate de suplimentare. A fost, evident, analizată și situația ce privește angajamentul de reducere la bunuri și servicii. La toți ordonatorii de credite s-a operat această diminuare. Iar după ce vom face ultima analiză împreună cu ministerul Energie cu privire la elementele schemei de sprijin acordate consumatorilor casnici și non-casnici, rectificarea cred că va putea fi pusă în dezbatere publică și probabil aprobată sperăm săptămâna viitoare”, a afirmat ministrul Finanțelor Adrian Câciu, în deschiderea ședinței de Guvern.
Premierul a sublinia că vor continua măsurile de sprijin a consumatorilor de energie, de protejare a serviciilor publice esențiale și a companiilor din industria alimentară și a IMM-urilor.
Citește integral pe economedia.ro