Home » Articole » Ministrul Energiei: Românii au avut facturi mari şi noi sperăm să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat / De săptămâna viitoare vreau să am discuţii cu furnizorii, să vedem în ce stadiu este refacerea facturilor

Ministrul Energiei: Românii au avut facturi mari şi noi sperăm să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat / De săptămâna viitoare vreau să am discuţii cu furnizorii, să vedem în ce stadiu este refacerea facturilor

Ministrul Energiei: Românii au avut facturi mari şi noi sperăm să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat / De săptămâna viitoare vreau să am discuţii cu furnizorii, să vedem în ce stadiu este refacerea facturilor
Sursa foto: Parlamentul European
Ascultă articolul

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că românii au avut facturi mari la energie în lunile noiembrie şi decembrie, din cauza furnizorilor care fie nu şi-au actualizat aplicaţiile informatice, fie s-au grăbit să dea drumul la facturi, informează News.ro.

El a menţionat că de săptămâna viitoare va avea discuţii cu aceşti furnizori pentru a afla în ce stadiu este refacerea facturilor emise greşit.

- articolul continuă mai jos -

Virgil Popescu a declarat, duminică, la B1 TV că furnizorii sunt de vină pentru emiterea de facturi mari către români în lunile noiembrie şi decembrie.

„Cu adevărat, românii au avut facturi mari, au avut facturi mari şi noi sperăm să nu se mai întample ce s-a întâmplat în luna noiembrie şi în luna decembrie, pentru că o mare parte dintre români au avut facturi mari din cauza faptului că anumiţi furnizori, nu toţi, că nu trebuie să aruncăm anatema pe toţi, nu au aplicat legea, din diverse motive. Ba că nu au avut timp să îşi actualizeze aplicaţiile informatice, ba că s-au grăbit să dea drumul la facturi ca să nu intre într-o contabilitate, să nu factureze”, a afirmat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a precizat că unii furnizori le-au spus oamenilor că facturile sunt corecte, deşi ele erau greşite.

„Legea îi obliga să aplice pentru consumul aferent lunilor noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie şi martie, plafonare pentru absolut toţi consumatorii casnici şi aici mă refer la 1 lei/kW la energie electrică şi 0,37 lei/kW pe gaze naturale şi pentru cei care consumă în plus, un discount suplimentar. Au venit facturi către oameni şi către firme şi ONG fără să se aplice acest lucru, ba chiar au fost furnizori care le-au spus oamenilor că ei au facturat corect”, a declarat Virgil Popescu.

Popescu a adăugat că urmează să aibă discuţii cu furnizorii pentru a afla în ce stadiu se află refacerea acestor facturi greşite.

„Vreau de săptămâna viitoare să am discuţii cu furnizorii, să vedem în ce stadiu este refacerea facturilor pentru că a trebuit să intervenim şi în coaliţie”, a declarat Virgil Popescu.

Sursa foto: Parlamentul European

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole