Home » Articole » Ministrul Educației: Ordinul de ministru privind „butonul roşu” prin care vor fi semnalate cazuri de violență și consum de droguri se află pe circuitul de avizare

Ministrul Educației: Ordinul de ministru privind „butonul roşu” prin care vor fi semnalate cazuri de violență și consum de droguri se află pe circuitul de avizare

Ministrul Educației: Ordinul de ministru privind "butonul roşu" prin care vor fi semnalate cazuri de violență și consum de droguri se află pe circuitul de avizare
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a anunţat joi că ordinul privind „butonul roşu” prin care vor fi semnalate cazurile de violenţă şi de consum de droguri în şcoli se află pe circuitul de avizare, transmite Agerpres.

„Avem pe circuit ordinul de ministru cu „butonul roşu” pentru a permite să se semnaleze cazurile de violenţă şi cazurile de consum de droguri, de substanţe interzise în şcoli. După ce trece etapele interne, o să îl vedeţi. Ideea generală este aceasta pe care am anunţat-o deja: putem anunţa acest lucru şi printr-o variantă anonimă, ceea ce cred că va ajuta prevenirea şi controlul acestui fenomen în şcoli”, a spus David, într-o conferinţă de presă.

- articolul continuă mai jos -

El a menţionat că programul „Săptămâna altfel” din noul an şcolar va avea două teme – violenţa şi consumul de droguri, iar activităţile vor fi „semi-structurate”.

„Am vorbit cu domnul secretar de stat ca „Săptămâna altfel” din noul an şcolar să aibă două teme obligatorii, pe care le vom structura. (…) În perioada aceasta, în „Săptămâna altfel” cele două teme vor fi clar definite: violenţa şi consumul de substanţe şi activităţile vor fi semi-structurate, adică vom spune cam ce ne dorim acolo. Şi ne dorim două lucruri: profesorii, elevii şi părinţii să fie pregătiţi de specialişti pentru a putea identifica astfel de fenomene (…) şi să cunoască şi să exerseze fie şi într-o variantă de simulare, în prima fază în timpul şcolii, dar după aceea să poată să aplice în viaţa de zi cu zi, procedurile de management pe care le avem pentru aceste cazuri”, a explicat ministrul Educaţiei.

Pe de altă parte, Daniel David şi-a exprimat dorinţa ca examenul de Bacalaureat din acest an să fie unul de succes, având în vedere că se împlinesc 100 de ani de la introducerea acestui tip de examen în România.

„În acest an trebuie să sărbătorim 100 de ani de la introducerea Bacalaureatului. Cred că primul examen de Bacalaureat a fost în 1925. (…) M-aş bucura ca acest Bacalaureat să fie nu doar unul de succes ci şi unul corect, bine organizat, cum au fost şi celelalte, dar la 100 de ani aş vrea să arate şi mai bine”, a afirmat ministrul Daniel David.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole