Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a declarat, joi, la Constanța, că dezvoltarea turismului românesc depinde de o strategie națională coerentă, de profesionalizarea promovării și de investiții mai mari în marketing turistic, se arată într-un comunicat transmis vineri de USR.
Oficialul a făcut un apel către români să își aleagă mai des vacanțele în România, în contextul economic dificil, subliniind că sprijinirea industriei turistice este esențială pentru menținerea antreprenorilor din domeniu.
„Trăim ani complicați din punct de vedere economic. Cred că putem face un bine antreprenorilor și economiei dacă alegem mai mult decât în alți ani să ne petrecem vacanțele în România”, a declarat ministrul.
Acesta a subliniat că turismul românesc are nevoie de o abordare profesionistă și integrată de promovare.
„Cred că trebuie să facem marketing turistic mai mult, mai profesionist și mai integrat. România are un potențial mult mai mare decât îl valorifică în prezent”, a spus Irineu Darău.
Ministrul a precizat că bugetul de promovare a fost majorat, dar rămâne insuficient raportat la nevoile reale ale sectorului.
„De la 2,4 milioane de euro am ajuns la 4,5 milioane. Este un pas înainte, dar încă suntem departe de ceea ce ar trebui să însemne o promovare serioasă a României. Nevoia reală este de zeci de milioane de euro”, a declarat acesta.
Irineu Darău a anunțat dezvoltarea unor noi instrumente de promovare turistică, inclusiv parteneriate cu evenimente internaționale și ambasadori de brand: „Încercăm să folosim mijloace mai eficiente și mai puțin costisitoare, inclusiv social media, parteneriate cu evenimente sportive și colaborări cu ambasadori precum Charlie Ottley”.
Ministrul Economiei a vorbit și despre necesitatea înființării Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național: „Un OMD național ar permite un marketing profesionist pentru România, bazat pe date și strategie, nu pe improvizații sau decizii punctuale”.
Totodată, ministrul a anunțat actualizarea criteriilor de clasificare a unităților de cazare, unele nemodificate de zeci de ani.
„Am pus în transparență ordinul privind criteriile de clasificare. Erau criterii din anii ’90. Este un pas necesar pentru modernizarea turismului”, a conchis Irineu Darău.