Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Alexandru Nazare a discutat, vineri, într-o teleconferinţă, cu omologul său francez, Bruno Le Maire, despre perspectivele economiei europene în 2021, stadiul implementării PNRR şi despre perspectivele României de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), se arată îmtr-un comunicat al Ministerului Finanţelor.
Conform sursei citate, omologul francez şi-a declarat sprijinul pentru accederea României în OCDE şi pentru deschiderea unui canal de dialog permanent cu ministrul român de finanţe în vederea stabilirii etapelor de lucru ulterioare. „Contaţi pe sprijinul meu total în privinţa aderării la OCDE până la finalizarea cu succes a demersului României!”, a declarat ministrul francez.
Totodată, cei doi demnitari au împărtăşit opinii referitoare la necesitatea implementării cât mai rapide a Mecanismului european de Redresare şi Rezilienţă.
”În procesul de aderare la OCDE, România a făcut progrese importante şi contăm mai departe pe sprijinul Franţei. Orice întârziere în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă (MRR) ar fi problematică pentru întreaga Uniune. Împărtăşim preocuparea Franţei pentru accelerarea implementării MRR, astfel încât accesul la finanţare să fie facil şi aibă loc la momentul potrivit pentru a sprijini relansarea economiilor europene. Guvernul României a făcut demersuri concrete pentru finalizarea PNRR în cel mai scurt timp posibil.”, a apreciat Alexandru Nazare, citat în comunicat.
Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a acceptat invitaţia omologului român pentru o vizită de lucru la Bucureşti, de îndată ce relaxarea restricţiilor de călătorie cauzate de pandemia Covid-19 va permite acest lucru.
Potrivit sursei citate, discuţia dintre cei doi miniştri de finanţe face parte din seria de convorbiri iniţiată de Alexandru Nazare cu omologii săi din statele membre şi cu reprezentanţi ai Comisiei Europene.
sursa: News.ro, sursa foto: Wikipedia
Lichelele numai mituiasca stiu…ce legatura are Bruno Le Maire cu structurile de crima organizata institutionale din Romania.
Nazare ar trebui sa stie ca singurul stat care se opune aderarrii Romaniei la OCDE este Ungaria. Restul e can-can!
nu inteleg ce e asa de complicat sa aderi la o organizatie internationala. romania a depus cererea de aderare in 2004!!!!!!! ce au atat de mult de analizat acolo, nu inteleg…
Ministrul Nazare a vorbit si cu omologul maghiar?
Nu?! Atunci, ar fi bine sa stie ca lobby-ul maghiar impotriva aderării României la OECD este cu mult mai puternic decat cel francez in favoarea aderării .