G4Media.ro

Miniștrii agriculturii din cele 27 de state UE ajung la un acord…

Miniștrii agriculturii din cele 27 de state UE ajung la un acord pe o nouă politică agricolă comună/ ONG-uri: Este o zi neagră pentru mediu. Tranziţia spre o agricultură ecologică este acum un pământ necultivat

Miniştrii agriculturii din UE au ajuns la un acord miercuri, după lungi negocieri privind o reformă a politicii agricole comune (PAC) marcată de reguli de mediu obligatorii – o primă etapă crucială înaintea negocierilor cu eurodeputaţii, scrie La Libre Belgique, citată de Rador.

„Am ajuns la un acord crucial”, cu un „bun echilibru” care răspunde „aspiraţiilor pentru o PAC mai verde, mai justă şi simplificată”, a declarat ministrul german al agriculturii, Julia Klöckner (CDU), după o reuniune de două zile şi o noapte la Luxemburg.

Nu aceasta este părerea ONG-urilor de mediu care îl consideră insuficient.

Orientările adoptate de statele membre vor fi de acum înainte obiect de negocieri cu Parlamentul European, care votează în această săptămână propriile propuneri.

Consiliul, Comisia şi eurodeputaţii vor trebui să tranșeze apoi, până la începutul lui 2021, în legătură cu regulile care se vor aplica începând din ianuarie 2023. Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a calificat acordul miniștrilor drept un „bun punct de plecare” pentru aceste negocieri.

Cu un buget deja fixat la circa 387 de miliarde de euro pentru şapte ani, PAC este cel mai mare post bugetar din UE.

În acelaşi timp, eurodeputaţii au adoptat marţi seara târziu mai multe amendamente cheie la PAC, rezultatul unui compromis între cele trei mari partide din Parlamentul European (PPE, dreapta; Renew, liberali; S&D, social-democraţi).

Acest compromis propune tocmai să consacre regimurilor ecologice „cel puţin 30% din ajutoarele directe pentru agricultori sau să creasca anvelopa prevăzută pentru un sprijin suplimentar pentru exploataţiile cu suprafaţă mică. Votul final pe PAC în Parlament va avea loc vineri.

Principala organizaţie a agricultorilor, Copa-Cogeca, a rămas foarte prudentă în faţa compromisului miniştrilor „care nu este perfect”, dar „poate permite agricultorilor şi cooperativelor să progreseze, să investească în producţia lor netă devenind în acelaşi timp mai verzi”. Ea aşteaptă votul final al Parlamentului.

În schimb, acordurile miniştrilor ca şi ale eurodeputaţilor au fost viu criticate de ONG-uri, care le consideră incompatibile cu angajamentele verzi luate de UE.

Arhitectura noii PAC a fost elaborată în 2018, înaintea strategiilor Pactului verde şi „De la fermă în farfurie”, prezentate de Bruxelles în primăvara 2020.

Aestea urmăresc în special să reducă cu 50% folosirea pesticidelor până în 2030 rezervând un sfert din terenuri pentru culturi biologice.

„Este o zi neagră pentru mediu (…). Tranziţia spre o agricultură ecologică este acum un pământ necultivat”, a reacţionat Bérénice Dupeux, de la European Environmental Bureau, care denunţă adoptarea unor „obiective economice contradictorii” şi pragul prea scăzut rezervat regimurilor eco.

Colectivul francez „Pentru o altă PAC”, membru al grupării „Good Food Good Farming” care reuneşte 400 de ONG-uri, asociaţii ale ţăranilor, asociaţii de apărare a animalelor şi a consumatorilor în Europa, a denunţat de asemenea „imobilismul vinovat” al consiliului care „condamnă viitoarea PAC să fie un model agricol învechit”.

Și publicația Handelsblatt scrie că politica agricolă comună urmărește două direcții. Prima este cea a plăților directe către fermieri, calculate în funcție de hectarele de suprafață cultivată. Acest tip de finanțare reprezintă mai mult de trei sferturi din bugetul agricol. Aici, 20% dintre companii primesc 80% din plăți.

A doua direcție cuprinde programe care susțin o agricultură durabilă și mai ecologică, precum și dezvoltarea regiunilor rurale. Mecanismul actual de distribuire a banilor atrage, în mod regulat, mari critici, deoarece promovează marile corporații agricole în locul fermelor mici, cultivarea în fabrici, suprafertilizarea, solurile sărace în nutrienți, un nivel ridicat de utilizare a pesticidelor și contribuie la dispariția speciilor.

În primăvară, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat o strategie agricolă și alimentară prin care a solicitat ca pe un sfert din suprafața agricolă a UE să se treacă la agricultura ecologică și, în rest, să se folosească mai puține pesticide și mai puține îngrășăminte.

Aceste obiective ar fi trebuit puse în practică prin reforma PAC, dar dezideratul nu s-a împlinit. Ministrul federal al agriculturii, Julia Klöckner, care conduce în prezent Consiliul Agriculturii al UE, a descris strategia Comisiei Europene ca fiind „nerealistă”.

Surse: La Libre Belgique/ Handelsblatt/ Rador

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter