Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministra Educației din Franța, Nicole Belloubet, a anunțat măsurile pentru noul an școlar, pentru prima dată în istorie fără ministru plin înainte de începerea cursurilor. Conferința de presă a început la ora 11 ora României, iar Edupedu.ro a transmis LIVE declarațiile de la Paris.
Cursurile anului școlar 2024-2025 din Franța vor începe luni, 2 septembrie, pentru prima dată în istoria Republicii – din ultimul secol cel puțin – cu un ministru demisionar și un altul atât de târziu numit pe parcursul anului.
Edupedu.ro a scris marți dimineață că elevii, profesorii și părinții din Franța, dar și sindicatele din învățământ sunt îngrijorate zilele acestea înainte de începerea noului an școlar, în contextul în care președintele Emmanuel Macron trebuie să formeze un nou guvern după alegerile legislative din iulie, schimbări amânate după terminarea Jocurilor Olimpice de la Paris.
Edupedu.ro a transmis LIVE TEXT declarațiile principale: