FOTO Noul şef al Companiei de Drumuri a început verificările inopinate pe şantiere. La prima inspecţie pe lotul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti a numărat 1800 de muncitori cu 600 de utilaje

Drum Expres Craiova Piteşti 2

Noul director general al Companiei de Drumuri, Cristian Pistol a început verificări inopinate pe şantiere, prima inspecţie neanunţată fiind chiar pe şantierul cu cea mai bună mobilizare din România : lotul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti, ,,furnicarul” unde lucrează UMB. Despre lotul de 40 de kilometri dintre Slatina şi Balş chiar Pistol, atunci din poziţia de consilier al premierului pentru infrastructură, spunea luna trecută că ,,lucrările nu sunt atât de avansate şi riscurile să nu se deschidă circulaţia până la finalul anului sunt destul de mari”.

Într-o zi de sâmbătă, noul şef al CNAIR şi directorul adjunct, Gabriel Budescu, au găsit pe şantier o mobilizare excepţională, cu care drumarul băcăuan ne-a obişnuit deja : 1800 de muncitori cu 600 de utilaje : ,,Astăzi, sâmbătă, 2 octombrie 2021, se lucrează pe întreg tronsonul 2 al șantierului Craiova – Pitești, mobilizarea fiind de 1800 muncitori și peste 600 utilaje. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, și directorul general adjunct, Gabriel Budescu, au fost într-o vizită inopinată, au controlat în mod direct cum sunt realizate lucrările și cum sunt respectate termenele asumate de către antreprenor.” a transmis Compania de Drumuri, pe pagina de Facebook.

La începutul săptămânii, CNAIR anunaţa că toate cele 304 grinzi de beton care compun podul peste Olt de la Slatina de pe lotul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti au fost montate. De asemenea, constructorul român a finalizat montarea tablierelor metalice iar acum se execută lucrări la placa de suprabetonare. Viaductul peste Olt de la Slatina are o lungime totală de 1,7 kilometri şi este cea mai dificilă lucrare a lotului dintre Balş şi Slatina. De finalizarea acestuia depinde deschiderea circulaţiei pe primii 40 de kilometri de drum expres din România.

Stadiul fizic de execuţie al lotului 2 Balş – Slatina este de aprox. 90 % însă ,,transporturile” nu garantează deschiderea circulaţiei până la sfârşitul anului, anunţa recent Cristian Pistol,  fost director în CNAIR peste autostrăzi. Contractul pentru sectorul Balş – Slatina a fost semnat pentru 1,4 miliarde lei în decembrie 2018 iar lucrările au început în septembrie 2019.

Drumul Expres Craiova – Piteşti, complet cel mai târziu din 2024

De la Piteşti la Craiova se va circula fără întrerupere cel mai devreme la finalul anului 2023, contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 4 Coloneşti – Oarja ( 32 km.) fiind semnat de-abia luna trecută. Primul lot, Craiova- Robăneşti ( 17 km. constructor Tirrena Scavi) a ajuns la aprox. 35 % iar noul termen de execuţie este 2022 în timp ce pe lotul 3 Valea Mare – Coloneşti ( 32 km.) lucrările de-abia au început.

 

Comentarii

  1. Aiurea!
    S-a dus la poză!

    Pesemne Iohanis & Cațu vor sa faca o poza pe undeva pe vreun santier!
    Sa arate poporului ce griji au pentru bunastarea sa!
    🤣🤣
    De ce nu merge pe traseul de la Ploiesti -Buzau – Galati sa vada marea peticeala.
    Cu asfalt!
    Lucrari de mantuiala!

    Iar de Buzau cum sa treci cand Primarul o zguduie cu lucrarile de un an sau doi ani de zile?
    Plus ca rupi autoturismul la trecerile peste calea ferata de pe acest drum!
    Electorale si demagogie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *