G4Media.ro

Ministerul Sănătății anunță că platforma de centralizare a datelor privind epidemia de…

Sursa foto: Pixabay.com

Ministerul Sănătății anunță că platforma de centralizare a datelor privind epidemia de Covid a fost actualizată. Persoanele confirmate pozitiv vor primi rezultatele la teste direct din aplicație

Ministerul Sănătății anunță că platforma de centralizare a datelor privind epidemia de Covid a fost actualizată. De mai bine de două săptămâni, Grupul de Comunicare Strategică raportează în buletinul zilnic câteva mii de rezultate pozitive la teste care rămân nealocate pe județe, explicând că acest lucru este din cauza actualizării platformei.

„Ministerul Sănătății, Institutul Naţional de Sănătate Publică și Serviciul de Telecomunicații Speciale au operationalizat actualizarea platformei informatice de centralizare a datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2. Noua funcționalitate permite o monitorizare medicală a cazurilor confirmate, pe baza informațiilor introduse în aplicație de instituțiile prevăzute în Ordinul ministrului Sănătății pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2”, a anunțat Ministerul Sănătății, miercuri, printr-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, persoanele testate primesc prin SMS (de pe numărul 1863) și e-mail generate prin intermediul aplicației informatice, rezultatele probelor. În cazul în care, pentru o persoană testată nu există date relevante de contact, responsabilitatea transmiterii rezultatului revine entității care a dispus recoltarea, respectiv entitățile la care s-a efectuat testarea.

De asemenea, în perioada următoare, din aplicație se vor genera rapoarte medicale care vor fi transmise prin e-mail, persoanelor testate și medicilor de familie, pentru a lua pacienții în evidență.

În funcție de rezultatul testelor efectuate, exista 3 tipuri de mesaje text și e-mail-uri care sunt transmise de către aplicația Corona-Forms către persoanele testate sau la medicul de familie. Acestea cuprind informații privind rezultatul testelor efectuate, măsurile pe care persoana respectivă trebuie să le ia în funcție de aceste rezultate, precum și informarea medicului de familie cu privire la situația persoanei din listă.

De asemenea, deciziile emise de DSP pentru obținerea certificatelor medicale vor fi transmise prin intermediul sistemului informatic, nemaifiind necesară contactarea DSP-ului.

Ministerul menționează că prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum și a altor prevederi legale naţionale incidente în domeniul prelucrării datelor cu caracter personal.

În 28 octombrie, Ministerul Sănătății a anunțat că a fost aprobat un nou mod de raportare a datelor privind testele COVID. Potrivit noului ordin, toate probele vor trebui prelucrate în maximum 24 de ore, iar rezultatele vor fi transmise automat pacientului de aplicația informatică.

De atunci, în buletinul zilnic transmis de Grupul de Comunicare Strategică apar zilnic și câteva mii de rezultate pozitive la teste care nu sunt alocate pe județe. Numărul acestora a ajuns, miercuri, la 6339.

„Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate”, precizează GCS.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează