Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Justiției a transmis luni Comisiei Europene proiectele legilor Justiției și ale Codurilor penale, în cadrul cooperării din cadrul MCV, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Termenul asumat de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru intrarea în vigoare a modificărilor la legile Justiției este 30 iunie 2023, iar în cazul Codurilor penale, 31 decembrie 2022.
Proiectele legilor Justiției au fost puse în dezbatere publică de către Ministerul Justiției în septembrie 2020 și au parcurs o dezbatere publică de mai multe luni de zile, încheiată în primăvara anului 2021. Promovate inițial de Ministerul Justiției spre avizarea CSM în 2021, aprobarea de către Guvern și, ulterior, adoptarea de către Parlament, procesul a rămas nefinalizat la mijlocul anului 2021, susține Ministerul Justiției în comunicatul citat. Ministerul Justiției a reluat procesul de promovare în decembrie 2021.
În ceea ce privește procesul de dezbatere publică asupra legilor de modificare a Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, acesta s-a încheiat în cursul anului 2021, fără ca proiectele să mai fie promovate în Guvern și, ulterior, în Parlament. La fel ca în cazul legilor Justiției, în anul 2022, Ministerul Justiției a reluat și finalizat procedurile necesare pentru promovarea proiectelor.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Or sa se minuneze.
A fost de acord cu codurile si gașca conducătoare ( savonea corbu netejoru ) ? Sau taman gasca le a facut
Stim noi raspunsul „VOR FI RESPINSE”.
😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀😀
neah, sunt chiar mai incompenti, vom lua si o amenda!
Dați bă boilor drumul la comentarii și nu mai cenzurati mesajul. Cu cât v au plătit toți ăia să nu vorbiți de ei.S au săturat oamenii de umilință. O să ajungem mai rau ca ucrainienii.
Nu prea le am cu justiția dar cînd un fost președinte ajunge hăituit la comanda infractorului care nu și-a plătit hoțiile dar are televiziune ,ajung sa cred că justiția noastră e strimba .