G4Media.ro

Migrația și azilul – urgențe politice ale Uniunii Europene – convin șefii…

Foto: Facebook Kyriakos Mitsotakis

Migrația și azilul – urgențe politice ale Uniunii Europene – convin șefii guvernelor Germaniei și Greciei

Noul pact al Uniunii Europene privind migrația și azilul trebuie finalizat cât mai curând posibil, anticipând noile presiuni cauzate de ostilitățile în curs de desfășurare în Orientul Apropiat, a subliniat marți premierul Greciei Kyriakos Mitsotakis, după o întâlnire cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, la Berlin, relatează cotidianul atenian Kathimerini.

În cadrul unei conferințe de presă comune după întâlnirea lor, Mitsotakis a menționat că „este foarte probabil ca țările din prima linie, precum Grecia, să se confrunte cu noi presiuni puternice la frontierele sale” din cauza unui nou aflux de refugiați care fug de războiul din Gaza.

„Noul acord european privind migrația și azilul trebuie să fie finalizat în curând, pe baza solidarității și a distribuirii echitabile a responsabilităților între statele membre”, a declarat premierul Mitsotakis.

„Avem nevoie de un plan dinamic care să se deplaseze în două direcții: prevenirea intrărilor ilegale, pe de o parte, și gestionarea fluxurilor legale, pe de altă parte”, a adăugat el.

Preocupările premierului grec au fost reluate de Scholz, care a precizat că „Grecia se află la granița exterioară a UE și a înregistrat o creștere semnificativă a sosirilor de migranți ilegali în acest an, dar și Germania se confruntă cu provocări enorme”.

„Acest lucru înseamnă că trebuie să găsim soluții comune la nivel bilateral și european”, a spus cancelarul Scholz, adăugând că este nevoie și de o „soluție europeană” pentru a stopa fluxurile secundare către Germania din alte țări ale UE.

În afară de impactul războiului din Gaza și de răspunsul european, Mistotakis și Scholz au discutat și despre o serie de alte subiecte, inclusiv despre negocierile de aderare la UE cu Balcanii de Vest, despre redresarea economiei grecești și despre cooperarea bilaterală în domeniul energiei și al investițiilor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...