Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După mai mult de două luni în care bucureștenii s-au înghesuit pe peroane și în ramele de metrou, pentru că aveau de așteptat până la 18 minute în stații din cauza numărului redus de trenuri în circulație, Metrorex anunță că reduce timpii de așteptare, odată cu terminarea concediilor, începutul școlii și revenirea aglomerației.
Intervalele de succedare a trenurilor se vor micșora, iar circulația trenurilor de metrou se va desfășura astfel, potrivit companiei:
Compania mai transmite că activitățile de curățenie a trenurilor de metrou vor fi reluate gradual de către prestatorul de servicii de mentenanță și salubritate.
Citește integral pe economedia.ro