Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în următoarele zile în Bucureşti iar temperaturile maxime vor oscila între 7 şi 11 grade, potrivit prognozei speciale pentru intervalul 10 ianuarie, ora 10:00, 12 ianuarie, ora 10:00, publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie, relatează Agerpres.
Cantităţile de apă acumulate pe tot parcursul intervalului vor depăşi 25…30 l/mp.
Temperaturile minime vor fi de 2…5 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare (în jurul a 45 km/h).
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente valabilă până miercuri seara în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi în zona montană din judeţul Dâmboviţa.
Totodată, a fost emis şi un Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului la munte, valabil de marţi de la ora 16:00 până miercuri la ora 22:00.