G4Media.ro

Merkel se răsteşte la Macron pe măsura înrăutăţirii relaţiilor: „M-am săturat să…

Merkel se răsteşte la Macron pe măsura înrăutăţirii relaţiilor: „M-am săturat să tot lipesc cioburile!”

Angela Merkel a lansat un furios atac la adresa lui Emmanuel Macron, afirmând că „s-a săturat să tot adune cioburile”, iar tensiunile dintre cei doi emblematici lideri din UE se apropie de punctul culminant, notează publicația britanică Daily Express într-o analiză preluată de Rador.

Într-o izbucnire nervoasă, semn al luptei franco-germane pentru putere la vârful UE, Angela Merkel s-a răstit la Emmanuel Macron, declarând: „Înţeleg dorinţa ta de a zdruncina politica, dar m-am săturat să tot lipesc cioburile. Tot timpul eu trebuie să stau mai întâi să lipesc ceştile sparte pentru ca să putem discuta după aceea şi să bem un ceai împreună”.

La începutul acestei luni, preşedintele francez şi-a iritat din nou aliaţii din străinătate, avertizând că lipsa de iniţiativă face ca alianţa militară a NATO să se afle în „moarte cerebrală” şi întrebându-se dacă angajamentul de apărare colectivă rămâne încă valabil.

La o conferinţă de presă avută împreună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, dna Merkel a spus: „Preşedintele francez a folosit nişte cuvinte dure. Nu sunt de aceeaşi părere. Nu cred că o asemenea ieşire dură e necesară, chiar dacă avem probleme, ne putem înţelege”.

Dar, în cele din urmă, dna Merkel a răbufnit cu ocazia unui dineu prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, după cum relatează The New York Times, cel care a pomenit declaraţia cu „ceaşca de ceai spartă”.

Dl Macron a încercat să se apere, afirmând că el nu se poate duce la Londra să participe la summitul NATO şi să pretindă că, în Siria, SUA şi Turcia au acţionat în interesul tuturor membrilor. „Nu pot asta acolo şi să mă comport ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat”, a spus preşedintele francez.

Referindu-se la această confruntare, Norbert Röttgen, fruntaş al Uniunii Creştin-Democrate (UCD) a dnei Merkel şi vicepreşedinte al comisiei pentru afaceri externe din Bundestag, l-a apărat pe cancelarul german. În ziarul german Bild, el a declarat: „Asta nu ajută la nimic. Trebuie să readucem relaţiile cu Franţa pe o traiectorie constructivă”. „Pentru asta, noi nu trebuie să așteptăm mereu propunerile lui Macron, ci trebuie să avem propunerile noastre sau măcar una”, a mai spus Röttgen.

Dar ultima ieşire a dnei Merkel e semnul cel mai grăitor al relaţiilor încordate dintre Franţa şi Germania, tensiuni care par să fi crescut şi mai mult înaintea summitului NATO de luna viitoare.

Claudia Major, analist pentru probleme de securitate la Institutul German pentru Relaţii internaţionale şi Securitate, a făcut în The New York Times următoarea declaraţie: „N-am mai văzut de multă vreme nişte relaţii franco-germane care să fi ajuns la un nivel atât de scăzut”.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a ripostat şi el în urma declaraţiilor dlui Macron, avertizând că orice tentativă de a pune sub semnul întrebării garantarea apărării colective, aşa cum este ea prevăzută în Tratatul NATO, reprezintă o ameninţare la viitorul UE şi la cel al alianţei militare.

În Financial Times, el a spus că atacul preşedintelui francez la adresa NATO este „periculos”. Dl Morawiecki a subliniat că NATO este „cea mai importantă alianţă din lume atunci când se pune problema menţinerii libertăţii şi păcii. Cred că îndoielile preşedintelui Macron legate de angajamentul NATO pe tema apărării reciproce îi poate face pe ceilalţi aliaţi să se întrebe dacă nu cumva Franţa este cea care se gândeşte dacă să îl mai respecte. Cred că încă ne mai putem aştepta ca Franţa să continue să îşi achite obligaţiile. Franţa cheltuieşte pentru apărare sub 2% din PIB. Cred că merită să ne întrebăm de ce anumite aspecte din cadrul NATO nu arată aşa cum dorim. Nu cred în lipsa angajamentului SUA faţă de alianţă, ci mai degrabă în lipsa reciprocităţii din partea unor aliaţi europeni”, a mai spus premierul polonez.

Articol de Paul Withers / Traducerea: Alexandru Danga

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Deja germania este țara care susține economia întregii UE. Macron a dovedit că e un maimutoi care ușor ușor scapă franța din mână.

    • Germania joacă, mai degrabă, Europa în mână.

      Se face că impune sancțiuni Rusiei, se implică în războiul din Siria, dar face aceste lucruri doar pentru a-și ascunde relațiile economice, puternice nu cu Europa, ci cu Rusia!

    • Are probleme in tara de credibilitate si atunci face pe cocosul in afara,tipic frantuzesc!Sa nu uitam ca tot un francez ,De Gaulle,ajutat enorm de americani si englezi sa infranga pe Hitler,a scos Franta din Nato,tot intr-un moment de credibilitate scazuta in tara,revoltele comuniste din anii 60…

    • Ia uitate tu putin aici: https://ec.europa.eu/budget/graphs/revenue_expediture.html

      Ce vedem noi? Total NET pe 2018, contributie vs intrari la bugetul UE, in milioane de euro
      Germania: -13.405,9
      Franta: -6.192,6
      Itaia: -5.059,4
      Olanda: -2.460,5
      Suedia: -1.534,8
      Austria: -1.346,5
      Danemarca: -1.198,6

      Toate celelalte state membre, sunt beneficiare. Daca raportezi la numarul de locuitori, vei vedea ca Germania nu sustine singura economia UE, cum scrii tu.

    • @Samir, scruta lectie de mandat prezidential:

      Un presedinte, nu „tine” si nici nu „are” o tara in mana. Acela, se numeste dictator 😉
      Un presedinte ii reprezinta pe cetatenii tarii respective. Ei il aleg ca reprezentant al lor, ii ofera un mandat, insa el trebuie sa tina in permaneneta cont, de ceea ce simt, gandesc si doresc cetatenii. Nu are un cec in alb, pe durata mandatului sau.

    • @Corrie. Ar fi indicat sa te abtii de la comentarii daca nu cunosti realitatea. Macron este contestat de Le Pen si Melenchon (sper ca stii cine-s astia doi), insa in randul francezilor este personalitatea politica cu cea mai mare popularitate si cea mai mare cota de incredere. De Gaulle a decid sa retraga Fr din NATO in perioada in care SUA si MB au inceput sa ia decizii unilaterale in alianta si sa impuna celorlalte state, fara consultari. A cerut Frantei sa includa programul propriu de dezvoltare al centralelor nucleare si armanentului nuclear in cadrul NATO. Dupa iesirea din alianta Fr a pastrat legaturi bune cu NATO si a fost alaturi in unele conflicte internationale.

    • dar cand NATO a atacat LIBIA pt a-l scoate din „merde” pe szarkozy, „kum-fu” (sic)

      The total number of sorties flown by NATO numbered more than 26,000, an average of 120 sorties per day.

      At its peak, the operation involved more than 8,000 servicemen and women, 21 NATO ships in the Mediterranean and more than 250 aircraft of all types.

      By the end of the operation, NATO had conducted over 3,000 hailings at sea and almost 300 boardings for inspection, with 11 vessels denied transit to their next port of call.

      Eight NATO and two non-NATO countries flew strike sorties. Of these,

      Denmark, Canada, and Norway together were responsible for 31%,

      the United States was responsible for 16%,

      Italy 10%,

      France 33%,

      Britain 21%,

      and Belgium, Qatar, and the UAE the remainder.

      https://en.wikipedia.org/wiki/2011_military_intervention_in_Libya#Alleged_%22Blowback%22

    • U.K. Parliament Investigation

      […] on 14 September 2016 in a report titled Libya:

      Examination of intervention and collapse and the UK’s future policy options.

      The report was strongly critical of the U.K.’s role in the intervention.

      The report concluded that the government

      „failed to identify that the threat to civilians was overstated and that the rebels included a significant Islamist element.”

      In particular, the committee concluded that Gaddafi was not planning to massacre civilians with reports to the contrary being propagated

      by rebels and Western governments,

      noting that on 17 March 2011 Gaddafi had given Benghazi rebels the offer of peaceful surrender.

      Alison Pargeter, a freelance MENA analyst, told the Committee that when Gaddafi’s forces re-took Ajdabiya they did not attack civilians, and this had taken place in February 2011, shortly before the NATO intervention.

      She also said that Gaddafi’s approach towards the rebels had been one of „appeasement”, with the release of Islamist prisoners and promises of significant development assistance for Benghazi.

      According to the report, France’s motive for initiating the intervention was economic and political as well as humanitarian.

      In a briefing to Hillary Clinton on 2 April 2011, her adviser Sidney Blumenthal reported that, according to high-level French intelligence,

      France’s motives for overthrowing Gaddafi were to

      increase France’s share of Libya’s oil production,

      strengthen French influence in Africa,

      and improve President Sarkozy’s standing at home.

      The report also highlighted how Islamic extremists had a large influence on the uprising, which was largely ignored by the West to the future detriment of Libya.

      https://en.wikipedia.org/wiki/2011_military_intervention_in_Libya#Alleged_%22Blowback%22

  2. Ultimile declaratii prin care Turcia sprijina conditionat apararea Poloniei si a tarilor Baltice arata fara tagada ca MACRON a avut dreptate si ca UE nu are alta sansa decit sa isi ia soarta in propriile miini. Rusia joaca cartea razboiului si acum si Turcia face la fel . Ruptura a avut la baza momentul in care atentatul asupra conducatorului Turciei a esuat . Indiferent daca acea actiune a fost reala sau nu , Turcia a aratat cu degetul si pe zi ce trece se ataseaeza Rusiei .Germania are un singur mare atu -PACIFISMUL -si acela construit din obligatia de a nu mai fi asociata cu -hitlerismul-. Franta doreste o uniune puternica si militar (germania din cauza motivului de mai sus inca se opune ). Cred ca la urmatorul sumit NATO se vor transa lucrurile la nivel de decizie , la nivel de regulamente de functionare si chiar la componenta viitoare a acestei structuri militare . In conceptia mea Macron a vrut sa atentioneze AMERICA referitor la unitatea NATO.

  3. Merkel si Macron aka Micron sunt pusi in functii ca sa execute ordinele neo-marxiste, restul e can can pentru fraierii care inca mai cred ca votul lor conteaza :))))

    • Pai daca nu votam unde mincai salam cu soia azi ?

  4. Everybody’s a gangsta till Germany builds back its army. Macron e un fel de traficant de intrigi, gen „The Merovingian” din Matrix. In rest…macar de data asta, Romania, casca bine ochii!

  5. „notează publicația britanică Daily Express într-o analiză preluată de Rador.”

    Hahahahahaha… aoleu, ce-ati ajuns. Ma rog, la capitolul stiri Externe intotdeauna asta v-a fost nivelul. Nu mah, nu noteaza tabloidul de kk Daily Express ca nu au ei asa surse, ei cum a tradus Rador de unde ati facut voi copy/paste au luat si ei din New York Times of mica nuvela dezmintita de purtatorul de cuvant al lui Merkel. A spus clar ca dialogul respectiv nu a avut loc, desi literatura se bazeaza pe fapte reale–frustrarea impotriva imobilismului si fatarniciei Germaniei e foarte reala asa cum e reala si iritarea lui Merkel ca cineva indrazneste sa deschida gura pe teme incomode pentru Germania.

    Iar @Samir, s-avem iertare, dar e exact pe dos. Germania e principalul beneficiar al UE iar in Eurozona ne sufoca pe toti cu politica ei fiscala de rupt in fund care baga banii la saltea in loc de investitii. Dezechilibrele pe care le creaza Germania sunt uriase, ei se asteapta sa traiasca bine si au impresia ca „positive return of investment” intr-un climat stabil ca cel al UE e vreun drept sacru al investitorului neamt (un investitor japonez sau american sau ugandez stiu ca nu exista o astfel de garantie), un fel de white Jesus protestant cu bucle balaie.