Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Medicul Carmen Zaharia, șef de secție la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, a primit joi prima sentință într-un dosar de luare de mită început în octombrie 2023, anunță Turnul Sfatului.
Ea a fost găsită vinovată, în primă instanță, de luare de mită în formă continuată, fiind acuzată că a săvârșit infracțiunea de 16 ori.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța îi interzice doctoriței ca pentru o perioadă de 4 ani, care începe de la data la care hotărârea devine definitivă, să exercite anumite drepturi: să fie aleasă în funcții publice, să ocupe funcții care implică autoritatea de stat, să ocupe funcții de conducere în instituții publice și, cel mai important, să exercite profesia de medic în unități medicale de stat.
Deși a fost condamnată la 3 ani de închisoare, instanța suspendă executarea efectivă a pedepsei, medicul nu va merge la închisoare. Asta, sub condiția respectării unui termen de supraveghere de 3 ani. Și acest termen începe odată ce hotărârea este definitivă.
Pe durata acestor 3 ani, ea este obligată să se prezinte regulat la Serviciul de Probațiune Sibiu, să permită vizitele consilierului de probațiune, să anunțe schimbarea locuinței sau a locului de muncă, să informeze despre orice deplasare mai lungă de 5 zile și să furnizeze informații despre mijloacele sale de existență.
Totodată, doctorița va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pentru 80 de zile, la Biblioteca Județeană ASTRA sau la Arhiepiscopia Sibiului.