Home » Articole » Medic chirurg din Sibiu, prins în flagrant când primea mită 1000 de lei

Medic chirurg din Sibiu, prins în flagrant când primea mită 1000 de lei

1722
Medic chirurg din Sibiu, prins în flagrant când primea mită 1000 de lei
sursa foto: © Viktor Levi | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu informează că un medic chirurg angajat în cadrul unui spital public a fost prin în flagrant în timp ce lua mită 1000 de lei. Flagrantul a fost pus la cale în urma unui denunț făcut prin apel la Call Center Anticorupție.

Din cercetările efectuate s-au reținut următoarele: O persoană de sex masculin a denunţat faptul că un medic, angajat în cadrul unui spital public din municipiul Sibiu la care s-a deplasat mama sa în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, i-a solicitat acesteia suma de 1000 lei, cu titlu de mită, pentru pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, în concret, efectuarea acestei intervenţii chirurgicale.

- articolul continuă mai jos -

Ulterior, denunţătorul a fost desemnat colaborator cu identitate reală. La data de 04.02.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, alături de organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au intervenit și au constatat în flagrant fapta de luare de mită, consumată în forma acceptării unei sume de bani de către medic procedându-se la întocmirea unui proces verbal și la ridicarea sumei de 1000 de lei primită cu titlu de mită de către funcționarul public, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale împotriva medicului, acesta dobândind calitatea de suspect, urmând ca în următoarea perioadă să se aprecieze asupra oportunităţii luării unor măsuri preventive.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice și a lucrătorilor de poliție din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole