G4Media.ro

Maria Băsescu, despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu: În acest…

Sursa Foto: Facebook/ Traian Băsescu

Maria Băsescu, despre starea de sănătate a lui Traian Băsescu: În acest moment este încă în spital, la Bruxelles. Se simte ca în spital

Soţia fostului preşedinte Traian Băsescu, Maria Băsescu, a declarat, marţi, la România TV, că soţul ei se află încă în spital, la Bruxelles şi că se simte „ca în spital”. Vineri au apărut informaţii despre probleme de sănătate pe care fostul preşedinte le-ar fi avut, după anunțarea unei decizii definitive a instanţei care a decis că Băsescu a colaborat cu Securitatea.

”În acest moment, se află în spital. Se simte ca în spital”, a spus Maria Băsescu, întrebată de reporterul RTV cum se simte fostul preşedinte al României, potrivit news.ro.

Maria Băsescu a confirmat că Traian Băsescu se află internat la Bruxelles.

Vineri, pe surse au apărut informaţii potrivit cărora fostul preşedinte s-a simţit rău, în urma deciziei instanţei supreme, privind colaborarea sa cu Securitatea şi că ar fi ajuns la spital, în Paris. Ulterior, s-a spus că acesta a mers la un control şi în Capitală, pentru analize, şi că în prezent s-ar afla internat la Bruxelles.

Un apropiat al său, Cristian Hriţuc, a scris, vineri, pe Facebook, că Traian Băsescu era în acea dimineaţă la Bruxelles şi că nu e în spital, infirmând zvonurile privind starea de sănătate a fostului preşedinte.

Reprezentnaţii PMP nu au dorit să facă niciun fel de comentariu şi au precizat că Traian Băsescu va veni cu lămuriri oficiale pe acest subiect.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Se joaca acelasi balet pe sarma ca si inainte. Victimizare cat cuprinde. Vai saracu’, zic romanasii cu creierele netede.
    Eu sper ca in curand sa se simta un pic rece si cu vata in nas. Ceea ce-i doresc si lui Voiculescu.

  2. Sa aprindem o lumanare pentru Petrov .
    Uai ce mila imi este , imi vine sa plang .🤣🤣🤣

  3. Sa fie oare blestemul sau razbunarea lui Nastase?

    Adevarul este ca noi, romanii, mai degraba ne „demonizam” liderii: intemnitam si torturam toti politicienii in numele revolutiei mucitoresti, il omoram pe Ceausescu, il bagam la zdup pe Nastase, il taram prin tribunale pe Iliescu, il penalizam pe Basescu. Nu ca nu ar merita, dar totusi, asta spune ceva despre noi ca natie, nu?
    Sunt curios ce vom face cu Iohannis pentru ca si-n dreptul lui s-a strans ceva ura.

    • @Qiu.
      Iohannis e o nulitate, dar nu scapă nici el. Chiar dacă desființează justiția, tot nu scapă, la câtă bătaie de joc a avut față de cei care au stat la cozi ca să voteze un mutalău! Exista o justiție a firii. Și mutului îi vine rândul…

  4. e bine ca se simte ca in siptal, inainte se simtea ca la cotroceni, in timp ce romanii se simteau ca trebuie sa plece din tara. ps cei din spital la noi se simt ca la morga…

  5. Văd ura pentru că nu mai pot fura .
    Băsescu este un adevărat om de Stat .
    E o răzbunare a mafiei PSD .
    E răzbunarea unor rebuturi umane ,incapabili să trăiască din produsul inteligenței lor .
    Omul asta are Studiile pe bune ,nu e cu bacul luat la 40 de ani.

  6. Cum spune fata mea: totul in RO trebuie sa fie atat de ”dramatic”. Mai sunt politicieni, oameni cunoscuti si in alte tari, care primesc o sentinta, sunt descoperiti cu teze copiate, cu impozite neplatite, cu insider afaceri. Coruptia este peste tot. Se aplica legea, isi dau demisia, se retrag pentru o vreme, fac si inchisoare. Isi pierd avantajele. Poate diferenta este ca in societatile exersate intru democratie, cu institutii normal puternice lucrurile acestea merg de la sine, cu o naturala decenta in prezentarea faptelor. Ca exista incredere in justitie si in canalele media publice. Sa-l lasam pe B sa vedem ce facem cu astia care trag sforile acum in umbra razboiului. Deci, USR? Ce se mai intampla?

  7. Un hoț și un profitor care face pe cinstitul.

  8. Ma rog la Bunul Dumnezeu sa crape încet și chinuit el cu tot neamul lui de europarlamentari.. Doamne Ajuta,Doamne Ajuta,Doamne Ajuta. ..

    • Alex, Dumnezeu nu se ocupa de cei care fac rugaciuni diabolice. Acestia sunt oamenii diavolului.

  9. Se pare , domnul Băsescu mai trăgea niste sfori în politică ,chiar și după sfârșitul mandatelor de președinte. Toți așteptau să iasă la pensie și să se retragă liniștit, ar fi avut aceste beneficii până la sfârșitul vieții lui, dar, postura de” jucător” nu i-a adus mereu avantaje.

  10. Teoretic a avut de ales intre spitelele di Romania si cele din strainatate . De ce nu a stat in spitalele construite de ei in 30 de ani 🙂

  11. Hai sa se faca bine mai repede ca il asteapta Udrea sa care niste pungi mari de Selgros

  12. Voi astia de mai sus, care mancati rahat cu lingura. Rugati-va sa-si revina Basescu ca ne bat rusii la poarta. Din toata istoria post decembrista doar Basescu a avut cojones sa se puna cu mujicii. Restul au fost ori niste fatalai ori agenti rusi cu zambet larg. Cu toate defectele lui, lui ii datoram ca suntem in NATO si nu vreo gubernie ruseasca.

  13. Da Ioane, pedelistule…..e mare om de stat…de stat la pușcărie, cu toată sleahta aia de ordinari care l-au sustinut, pe el și pe analfabeta aia de fiica-sa! Asa sa le ajute D-zeu!

  14. Da Ioane, pedelistule…..e mare om de stat…de stat la pușcărie, cu toată sleahta aia de ordinari care l-au sustinut, pe el și pe analfabeta aia de fiica-sa! Asa sa le ajute D-zeu!

  15. Pacat ,l-am apreciat ca presedinte al tarii,va ramane in istorie ca cel mai bun presedinte de dupa 1989,deoarece a avut curaj sa condamne comunismul, sa transfere arhiva securitatii la CNSAS, chiar daca stia ca si el a dat note informative despre colegi.
    De ce CNSAS-ul nu il verifica si pe Ion Iliescu, afost prim secretar de judet la partid,el coordona tot in judet si pe toti oamenii politici pentru a sti care este situatia. Dar multe dosare au disparut dupa 1989 sau sunt puse la pastrare de cei care erau la butoane atunci pentru santaj. Orice este posibil intr-o tara in care securitatea a ramas la putere dupa 1989 sub alt nume.

  16. Un nenorocit cum rar ne-a fost dat sa vedem. A inceput prin a-si trada colegii si a terminat prin a-si trada tara. O jigodie ca intreaga lui familie si cateaua de udrea

  17. Am vazut o e Ioana Basescu ieri in Dorobanti, radea, era bine dispusa, povestea ceva nevestei lui Mircea Rusu, seful TNB, care face emisiune la TVR.