Marea cedare de la Davos. Donald Trump, forțat de burse și de reacția liderilor europeni să-și tempereze ambițiile în Groenlanda – analiză Financial Times

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Deși Donald Trump a sosit la Forumul Economic Mondial de la Davos înconjurat de aura unui lider care rescrie regulile geopoliticii, discursul său de peste o oră a marcat, în realitate, începutul unei cedări strategice în ceea ce privește ambiția sa de a anexa Groenlanda, a scris influentul jurnalist Gideon Rachman într-un editorial pentru Financial Times. Presat de piețele financiare, de aliații europeni și de propriul partid, Trump a trecut de la amenințări explicite la un ton „vag amenințător”, dar lipsit de forță practică.

”Marele regres”: Forța militară, scoasă din calcul

Gideon Rachman observă că momentul istoric așteptat de mulți la Davos nu a mai avut loc. Dimpotrivă, Trump a oferit ceea ce editorialistul numește „începutul marii cedări” (”the great Greenland climbdown”). Într-unul dintre puținele pasaje coerente ale discursului, președintele american a exclus explicit utilizarea forței militare pentru a prelua insula de la Danemarca.

Mai mult, deși amenințarea tarifelor vamale asupra Europei (programate pentru 1 februarie) nu a fost retrasă oficial, faptul că Trump nu a reiterat-o în discurs este un semnal major de moderare, arată analistul FT.

Triada care l-a îngenuncheat pe Trump: Piețele, Republicanii și Europa

Editorialul subliniază că schimbarea de ton nu a fost voluntară. Trump a cedat în fața unei rezistențe pe trei fronturi:

Piețele financiare: Scăderile bruște de pe bursă din ziua precedentă l-au forțat pe Trump – care își măsoară succesul prin indicii bursieri – să devină mai prudent.

Congresul SUA: Presiunea venită chiar din interiorul Partidului Republican a limitat spațiul de manevră al președintelui.

Reacția aliaților: Discursul premierului canadian Mark Carney, care a cerut puterilor mijlocii să reziste coerciției marilor puteri, a fost primit cu ovații, în contrast cu aplauzele palide primite de Trump. De asemenea, reacția dură a liderilor din Franța, Germania, Marea Britanie și țările nordice a indicat o puternică solidaritate cu Danemarca.

Șantajul NATO și „Oceanul cel frumos”

Pentru publicul din flancul estic al NATO, inclusiv România, cele mai îngrijorătoare fragmente rămân cele legate de alianța defensivă. Trump a încercat să lege supunerea Europei în cazul Groenlandei de viitorul NATO, reluând teza falsă conform căreia SUA plătesc aproape 100% din costurile alianței.

Declarația sa că SUA „nu au nevoie cu adevărat de NATO” pentru că sunt protejate de un „ocean mare și frumos” indică o revenire la izolaționismul tranzacțional, unde protecția militară este oferită doar la schimb cu beneficii teritoriale sau comerciale.

Deși Trump a încheiat cu un avertisment voalat la adresa Europei — „Ați putea spune nu (privind Groenlanda) și vom ține minte” — Rachman punctează că memoria funcționează în ambele sensuri.

Chiar dacă Trump va uita de Groenlanda peste o lună, trecând la o altă obsesie, aliații (inclusiv România) nu vor uita acest episod. Criza a cristalizat temerea că vechea ordine mondială, bazată pe o Americă binevoitoare, a dispărut, fiind înlocuită de un model de relații internaționale bazat pe intimidare, în care suveranitatea statelor devine monedă de schimb.

Analiza sugerează că unitatea europeană și fermitatea instituțională (inclusiv cea a Congresului SUA) pot tempera impulsurile cele mai radicale ale Casei Albe, însă predictibilitatea garanțiilor de securitate rămâne, pentru moment, fragilă.