G4Media.ro

Marea Britanie: Tatăl și mama unei adolescente obeze care a murit în…

Sursa foto: Pixabay

Marea Britanie: Tatăl și mama unei adolescente obeze care a murit în condiții mizere, condamnați la 10 și, respectiv, 8 ani de închisoare

Părinții unei adolescente britanice obeze care a murit în condiții mizere au fost condamnați la 10 și 8 ani de închisoare, după ce judecătorii au majorat pedepsele dispuse în prima instanță, scrie Le Figaro.

Kaylea Titford, în vârstă de 16 ani, a fost găsită în condiții descrise în instanță ca fiind „improprii pentru orice animal”, în haine și așternuturi murdare, după ce a murit în casa familiei din Newton, Țara Galilor, în octombrie 2020.

Zece ani de închisoare pentru tată

Adolescenta cântărea 146 de kilograme la momentul respectiv și a murit din cauza unei inflamații și a unei infecții provocate de un ulcer rezultat din cauza obezității și imobilității sale. Tatăl ei, Alun Titford, în vârstă de 45 de ani, care a negat fapta, a fost condamnat la începutul lunii martie la șapte ani și jumătate de închisoare. Mama sa, Sarah Lloyd-Jones, 40 de ani, care a pledat vinovată, a fost condamnată la șase ani de închisoare.

Vineri, în urma unui apel înaintat de biroul procurorului general, pedepsele lor au fost majorate la 10 ani pentru tată și la 8 ani pentru mamă.

„Circumstanțele (morții lui Kaylea) nu pot fi descrise decât ca fiind extreme. Kaylea a trăit într-o mizerie de neimaginat”, a declarat judecătorul Andrew Popplewell, unul dintre cei trei magistrați care au condus procesul. Avocatul care a reprezentat procurorul general a declarat că sentințele inițiale au fost „nejustificat de blânde” și nu au reflectat „vinovăția, gravitatea infracțiunii și gravitatea circumstanțelor agravante”. Serviciile de urgență chemate la domiciliul fetei la 10 octombrie 2020 pentru a declara moartea acesteia au descris un miros „putred” în cameră. La fața locului au fost găsiți viermi și experții cred că aceștia s-au hrănit cu cadavrul, s-a spus la primul proces.

Kaylea trăise acolo nemișcată pe cearceafuri murdare, întinsă pe covorașe de câine. Camera ei era murdară și dezordonată, cu sticle de urină. Potrivit acuzării, tânăra, care nu mai era sub supraveghere alimentară și fizică din 2017, nu își părăsise patul în timpul pandemiei Covid-19. Scaunul ei cu rotile devenise prea mic și nu se mai întorsese la școală după ridicarea restricțiilor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...