
Marea Britanie avertizează companiile că securitatea cibernetică trebuie să devină ”o prioritate absolută”
Guvernul britanic va transmite în această săptămână un avertisment ferm tuturor companiilor din Regatul Unit să trateze securitatea cibernetică drept ”o prioritate absolută”, în contextul recentelor atacuri informatice care au vizat retaileri cunoscuţi, precum Marks & Spencer (M&S), Co-op Group şi Harrods, relatează Reuters, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ministrul din Cabinetul guvernului, Pat McFadden, a condus vineri o şedinţă alături de oficiali din domeniul securităţii naţionale şi cu directorul Centrului Naţional pentru Securitate Cibernetică (NCSC), Richard Horne, în care au fost discutate măsurile de sprijin pentru retailerii afectaţi, potrivit unui comunicat al biroului său.
În cadrul conferinţei CyberUK, care va avea loc în această săptămână la Manchester, McFadden va transmite că atacurile recente reprezintă ”un semnal de alarmă” pentru toate companiile britanice. El va evidenţia şi măsurile legislative planificate pentru întărirea apărării cibernetice, inclusiv introducerea noului Cyber Security Bill.
”Într-o lume în care infractorii cibernetici nu se opresc niciodată din goana lor după profit, cu atacuri care au loc în fiecare oră din fiecare zi, companiile trebuie să trateze securitatea cibernetică drept o prioritate absolută,” va declara McFadden.
Retailerul M&S, unul dintre cele mai emblematice nume din afacerile britanice, a fost forţat să suspende comenzile online de haine şi produse pentru casă pe 25 aprilie, după ce a întâmpinat probleme cu plăţile contactless şi serviciul ”click and collect” în weekendul Paştelui. Nu a fost anunţată o dată clară pentru reluarea comenzilor online.
Site-ul specializat BleepingComputer, citând surse multiple, a relatat că atacul asupra M&S ar fi fost realizat de un grup de hackeri cunoscut sub numele ”Scattered Spider”, care ar fi folosit un atac de tip ransomware pentru a cripta serverele companiei.
În ultimii ani, companiile, instituţiile publice şi organizaţiile britanice au fost vizate de un val de atacuri cibernetice, care au provocat pierderi de zeci de milioane de lire sterline şi luni întregi de disfuncţionalităţi.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.