Home » Articole » Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe, va dura 17 ore / Se pune la dispoziția participanților vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale

Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe, va dura 17 ore / Se pune la dispoziția participanților vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale

Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe, va dura 17 ore / Se pune la dispoziția participanților vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă de Paşti, cu o durată de 17 ore, anunță We Radio Sfântu Gheorghe.

Reprezentanta fundaţiei, Kolozsi Ildiko, a declarat că „Noaptea încondeierii ouălor” se va desfăşura la Casa Mives din vecinătatea Muzeului Naţional Secuiesc şi va începe vineri, 18 aprilie, la ora 10 şi se va încheia a doua zi, la ora 3 dimineaţa, iar la acesta poate participa orice persoană care doreşte să pregătească ouă pentru sărbătorile pascale.

- articolul continuă mai jos -

Fundaţia va pune la dispoziţia participanţilor vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale de încondeiere a ouălor, iar aceştia trebuie să aducă ouăle pe care vor să le decoreze.

Maratonul este precedat de o serie de ateliere de încondeiat ouă pentru copii şi adulţi, care se desfăşoară în perioada 15-17 aprilie, între orele 16-20.

„De aproape 30 de ani organizăm aceste ateliere care au un mare succes şi ne bucurăm foarte mult pentru că aşa putem păstra tradiţiile. Participarea la ateliere este contra cost, iar copiii trebuie să aibă peste şapte ani”, a declarat Kolozsi Ildiko.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole