G4Media.ro

Managerul Spitalului Foişor din Capitală: Adresabilitatea către spital a crescut cu 35%…

Sursa foto: Colegiul Medicilor Bucuresti/Facebook

Managerul Spitalului Foişor din Capitală: Adresabilitatea către spital a crescut cu 35% / Marea majoritate a bolnavilor vin cu artroză la nivelul genunchiului sunt femei

Managerul Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor din Capitală, dr. Şerban Dragosloveanu, a declarat că adresabilitatea către spitalul pe care îl conduce a crescut în ultima perioadă cu 35%, iar bolnavii care vin au o patologie de tip artrozic, în principal gonartroză şi coxartroză, anunță News.ro.

Dr. Şerban Dragosloveanu a fost întrebat, joi, la Medika TV, care sunt cele mai frecvente cazuri care vin la unitatea medicală.

“În ultima perioadă adresabilitatea către Spitalul Foişor a crescut cu 35%. Noi suntem aglomeraţi. Marea parte a bolnavilor care se adresează spitalului nostru se adresează cu patologie de tip artrozic. Şi aici mă refer în principal la gonartroză şi coxartroză. Intervenţiile de artoplastie în ultimii ani au crescut foarte mult. Sunt şi alte centre în ţară care practică această intervenţie cu succes. Problema este că deja în ultimii 10 -15 ani acest număr de intervenţii chirurgicale a crescut, automat se întorc bolnavi care necesită o revizie. Reviziile sunt operaţii tehnice dificile, care nu se fac în multe locuri. Şi o parte din aceste intervenţii vin către Foişor chiar dacă nu au fost iniţial operate la noi”, a declarat Dr. Şerban Dragosloveanu.

El a adăugat că cele mai multe persoane care vin cu gonartroză sunt femei de peste 65 de ani.

“Din cazuistica pe care o avem noi pot să vă spun că marea majoritate a bolnavilor care se adresează Spitalului Foişor, cu gornartroză, aici vorbim de o artroză la nivelul genunchiului sunt femei, un raport 2 la 1 faţă de bărbaţi. Femei peste 65 de ani şi în general cu un indice de masă corporală peste 30, adică pacienţi supraponderali”, a mai afirmat dr. Şerban Dragosloveanu.

Managerul interimar al Spitalului Clinic de Ortopedie Foişor a mai precizat că doar 30% dintre pacienţi prezentaţi la unitatea medicală în primele nouă luni ale anului erau din Bucureşti.

“Am făcut o statistică, din ianuarie – septembrie 2023, 30% dintre bolnavii trataţi sunt din Bucureşti şi 70% din ţară, cu preponderenţă pe judeţe avem în principal Argeşul, Dâmboviţa, Constanţa”, a mai afirmat managerul interimar de la Spitalul Foişor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...