G4Media.ro

Mama care și-a abandonat fetița de cinci zile în scara unui bloc…

sursa foto: Pixabay

Mama care și-a abandonat fetița de cinci zile în scara unui bloc din Râmnicu Vâlcea s-a predat autorităților. Femeia ar fi recurs la acest gest din cauza violenței soțului

Mama care și-a abandonat fetița de cinci zile în scara unui bloc din Râmnicu Vâlcea s-a predat autorităților. Potrivit anchetatorilor, femeia, în vârstă de 35 de ani, fost cadru didactic, a ascuns că a născut din cauza violenței domestice și a faptului că soțul nu și-a mai dorit înca un copil, relatează Europa FM.

Despre abandonarea fetiței, femeia le-a povestit mai întâi părinților ei, pe care i-a chemat la ea acasă pentru a le încredința spre creștere și educare ceilalți doi copii, de trei, respectiv 12 ani.

În urmă cu o săptămână, și-a luat câteva haine uzate din casă și a născut în mașină, singură, fără asistență medicală.

Ea le-a mărturisit procurorilor că a ascuns nașterea copilului din cauza bătăilor și certurilor din familie, soțul nu și-a dorit al treilea copil.

A ținut fetița în mașina parcată în apropierea locuinței patru zile, iar când nu a mai știut ce să facă și cum să se descurce cu ea, a decis să o abandoneze într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea.

Mai întâi, a alăptat-o, apoi a învelit-o și a pus-o într-un scaun de mașină. A stat acolo până când a văzut că micuța a fost găsită. O locatară a descoperit nou născutul și a alertat poliția.

În urma unei expertize medicale, s-a constatat că mama, acuzată de abandon de familie, suferă de o tulburare post natală. Procurorii au cerut internarea de urgență într-un centru de reabilitare.

Fetița abandonată rămâne în grija statului până la finalizarea procesului.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Evident, sotul era de vina… obviously. Cat de repede pot scoate unele aceasta scuza…

    • Printre altele probabil că da, nu cred că o femeie ascunde sarcina și nașterea față de un om normal. De ce nu a putut să iasă din acest cerc, asta e altă treabă și trebuie să mulțumim bisericii, familiei tradiționale și tuturor celor ce încurajează lipsirea copiilor de educația de care au nevoie pentru a nu ajunge in această situație.

    • Hai, Miki, las-o naiba, ca putea sa duca copilul la poarta politiei sau spitalului (daca nu inauntru), nu vad legatura violentei sotului cu ceea ce a facut ea cu copilul!

    • A nascut singura, in masina, pentru ca barbatu-su nu voia copilul. iti dai seama care e gradul ei de frica? „Scot scuze unele”? Psihopatia e boala grea. Pentru ceilalti.

  2. Anunta protectia copilului si se ducea in spital.
    Daca sotul era violet si nu dorea alt copil trebuia sa faca una mica iar nevasta sa divorteze.
    E usor de imaginat ce viata de cosmar au avut cei doi minori in familia respectiva.

  3. „familia traditionala” isi arata coltii inca odata

  4. Din păcate domnii comentatori nu înțeleg că o victimele unor abuzuri repetate nu mai gândesc lipede, astfel încât să ia decizii care să le scape de teroare.

    Dacă sunt cititori care au nevoie de ajutor, le recomand să contacteze centrul Filia. Citisem că au ajutat chiar și atunci când li s-au tăiat fondurile.

    • Da, sigur! Auzi…stii ce? … o femeie care accepta astea, care in continuare sta cu ala, nu e mult mai breaza decat el! Degeaba incerci sa i dai o oarecare legitimitate, extrem de rar unul dintre cei doi e de ”Doamne ajuta”. El o bate pe ea, ea bate copiii, copiii ii bat pe ai altora de la scoala, samd! In principiu, sunt cupluri de semi boschetari si (aproape tot timpul) amandoi alcoolici. Si putea totusi sa abandoneaze copilul in fata unui spital, dar, a ”durut ”o de copilul ala, exact unde il doar pe barbatu su de ea! Nu o sa ma convingi niciodata ca asta s-a ‘ntamplat din cauza violentei, nimic nu anihileaza instincte! Daca le ai…

    • Ești paralel. Citește despre PTSD și vezi că trebuie tratat, nu trece de la sine. Faptul că tu sau altcineva consideră că mama e singura vinovată nu va ajuta la prevenirea următoarelor situații similare. Se presupune că trebuie să învățăm ceva din asta, nu să băgăm gunoiul sub preș ca până acum, iar copiii să sufere.

      Și o întrebare: ai ascultat vreodată necazurile și supărările unui om abuzat, să vezi cum gândește și de ce? Dacă nu, atunci opinia ta nu doar că e zero barat, ci mai face și rău. Gândește-te că sunt oameni în această situație și citesc comentariile în care unii care habar n-au își dau cu părerea despre ce e în sufletul altora.

      Dacă nu ajuți, măcar oprește-te din a face rău.

  5. Și mai bine sta cu soțul violent, decât cu copilașul ei?Ori e dependenta de el? Material sau emoțional. Cred că nici ea nu judeca prea mult daca accepta situația asta și a făcut acest gest odios. Daca vrei sa- ți crești și iubești copilul o faci indiferent de împrejurări, el e pe primul loc..,.soțul după.

  6. Fetelor, citiți comentariile de mai sus și folosiți-le în avantajul vostru pentru a vedea dacă domnul făt frumos are obiceiul de a da vina pe victimă. Dacă da, puteți fi sigure că va încerca să vă ia umanitatea și demnitatea, iar la final va da vina tot pe voi, astfel încât cei din jur să nu-l blameze pe el.

    Orice zi petrecută lângă un astfel de om e o zi pierdută. Și nu uitați, niciodată nu e prea târziu și niciun preț nu e prea mare. Problemele financiare sau de sănătate se mai rezolvă, dar lipsa de respect și de empatie nu pot fi compensate. Dacă aveți copii, gândiți-vă că nici ei nu merită să stea în casă cu brute care-și varsă neîmplinirile pe cei mai slabi.

    Nu vă îngrijorați de ce zice lumea, că nu candidați la miss popularitate.

    • Putea pleca de acasa la părinții ei, cum a si facut cu ceilalți 2copii, dar nu este justificat asemena gest. Ea știa că acel copil nu este dorit de la bun început. De ce pe parcursul sarcinii nu a găsit o soluție demnă de o mama? Este inuman ce a facut ea.
      Eu am divorțat de un asa zis ” om cu statut social de invidiat-dupa spusele lui tata” dar care in viata de fam. era un monstru. I-am zis lui tata sa-l ia el acasă, daca e asa mândrie.
      Mi-am crescut/educat fata singura, într-un mediu sănătos pt ambele.

    • Vă felicit pentru curaj și sunt de acord că femeia din articol putea să facă același lucru, să plece mai devreme, să divorțeze, să facă avort, să-l reclame la poliție, etc. Din păcate, nu toate victimele au acest curaj, unele sunt paralizate de frică. Gândesc irațional, iau decizii ilogice, lucruri care pe mine, din exterior, mă îngrozesc. Unii oameni sunt mai vulnerabili decât noi, deși părem la fel.

      Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu, chiar dacă nu sunteți de acord cu mine. Este important ca cei abuzați (inclusiv bărbați în situația asta) să știe că au o șansă, că și alți oameni au trecut prin ce au trecut ei, și au reușit să iasă. Vă respect și vă urez numai bine.

    • Succes in tot ce întreprindeți!

    • Succes in tot ce întreprindeți!

  7. Imi amintesc ca dormeau profeorii in fata la ambasada Spaniei, pe trotuare, cand se faceau inscrierile la capsuna. Acum suntem doamne, punem in balanta copilul contra sotul, etc.

    Cu o luna la capsuni puteti tra 11 luni intr-un sat, cu veceu in curte, dar fara domnul iubit si fara tentativa de omor.

  8. E limpede ca nu judeca rational. Cum sa nasti singura in masina? Cum sa tii copilul 4 zile in masina? Nu pot sa-mi inchipui ce grad de frica era in sufletul ei….sa nu apeleze nici la parinti.