Home » Articole » Mai mulți angajaţi ai Poliţiei de Frontieră Arad, care ar fi furat sute de baxuri de ţigări din camera de dovezi, au fost trimişi în judecată

Mai mulți angajaţi ai Poliţiei de Frontieră Arad, care ar fi furat sute de baxuri de ţigări din camera de dovezi, au fost trimişi în judecată

4904
Mai mulți angajaţi ai Poliţiei de Frontieră Arad, care ar fi furat sute de baxuri de ţigări din camera de dovezi, au fost trimişi în judecată
Sursa Foto: POlitia de Frontiera
Ascultă articolul

Mai mulţi angajaţi din judeţul Arad ai Poliţiei de Frontieră au fost trimişi în judecată în cazul furtului a peste 900 de baxuri de ţigări din camera de dovezi de la Turnu, cu un prejudiciu ce depăşeşte 6.000.000 de lei, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în acest caz au fost trimise în judecată şase persoane, dintre care cinci de la Poliţia de Frontieră.

- articolul continuă mai jos -

Procurorii arată că, în perioada septembrie 2024 – iunie 2025, un poliţist de frontieră cu iniţialele V.M.I., „aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a folosit fără drept cheia de la Camera de Corpuri Delicte din cadrul S.T.P.F. Arad – Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu, de unde a sustras în repetate rânduri multiple baxuri cu ţigarete nemarcate fiscal, fiind sustrase în total un număr de 921 baxuri cu ţigarete nemarcate şi 41 cartuşe ţigări a 10 pachete/cartuş, a câte 20 ţigarete/pachetul, conţinând în total 9.218.200 ţigarete, pe care le-a comercializat cu ajutorul material şi moral al inculpatului T.G., de asemenea lucrător de poliţie în cadrul S.T.P.F. Arad – Sectorul Poliţiei de Frontieră Turnu, care, în baza unei înţelegeri prealabile, a distras atenţia colegilor de la activitatea de sustragere a inculpatului V.M.I., a acţionat ca antemergător, a asigurat paza şi a facilitat deţinerea şi comercializarea ţigaretelor nemarcate prin găsirea de cumpărători, respectiv pe inculpata A.A.O”.

În septembrie 2024, o complice cu iniţialele A.A.O. a făcut o înţelegere cu poliţistul V.M.I., intermediată de poliţistul de frontieră T.G., privind cumpărarea ţigărilor sustrase din Camera de Corpuri Delicte, pentru a fi vândute apoi pe „piaţa neagră”.

În acest caz ar mai fi fost implicaţi gestionarul Camerei de Corpuri Delicte, care ar fi falsificat inventarul astfel încât să pară că nu lipseşte nimic din clădirea administrativă de la Turnu. El a dat o declaraţie pe proprie răspundere în faţa unor funcţionari publici, respectiv doi poliţişti de frontieră de la sediul din municipiul Arad, membri ai comisiei de inventariere. Aceştia din urmă sunt judecaţi în acelaşi dosar, pentru fals intelectual.

„Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin deţinerea şi comercializarea, ca urmare a sustragerii, a cantităţii de 921 baxuri cu ţigarete nemarcate şi 41 cartuşe ţigări a 10 pachete/cartuş, a câte 20 ţigarete/pachetul, conţinând în total 9.068.200 ţigarete/fire, este în cuantum de 6.238.512 de lei, iar, pentru recuperarea prejudiciului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare şi poprirea sumelor de bani aflate în conturile bancare aparţinând inculpaţilor”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Acuzaţiile care li se aduc celor şase sunt diferite. Astfel, poliţistul V.M.I. este acuzat de „deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, în formă continuată şi furt calificat, în formă continuată”. El mai este acuzat de furt calificat.

Un coleg al acestuia este acuzat de complicitate la cele două infracţiuni de mai sus, iar alţi trei colegi sunt acuzaţi de fals în declaraţii şi fals intelectual.

Femeia care ar fi făcut înţelegerea pentru cumpărarea ţigărilor furate, A.A.O., este acuzată de „deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, în formă continuată”.

Referitor la acest caz, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, Laura Bondar, declarase, în septembrie 2025, că instituţia se delimitează de presupusele fapte.

„Conducerea ITPF Oradea nu tolerează abateri de la lege sau deontologia profesională şi tratează cu maximă seriozitate orice suspiciune privind implicarea unor angajaţi în activităţi ilegale. În acest context, instituţia se delimitează ferm de presupusele fapte ale anumitor lucrători şi subliniază că cercetările vizează exclusiv persoane şi nu structura în ansamblul său. ITPF Oradea rămâne angajat în a sprijini pe deplin organele de cercetare penală pentru clarificarea situaţiei şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi”, declarase Bondar.

Aceasta subliniase că, la nivelul ITPF Oradea, sunt organizate periodic sesiuni de informare şi instruire profesională pe linie de prevenite a faptelor de corupţie în conformitate cu planurile de activitate şi politicile interne privind integritatea şi etica profesională.

Comentarii
  • După ce vor scăpa de condamnare cu ajutorul Justiției tradițional-mafiote, se vor pensiona cu pensie specială pentru că, nu-i așa sindicatule ?, s-au sacrificat pentru țară și i-au adus ”servicii”.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole